Live

Moscova avertizează că va sancționa fiecare „pas necugetat” al Uniunii Europene

Data actualizării: Data publicării:
Moscova avertizează că va sancționa fiecare „pas necugetat” al UE. Foto: Getty Images

Moscova a atenționat joi Uniunea Europeană împotriva introducerii de noi sancțiuni la adresa Rusiei, subliniind faptul că Federația Rusă va răspunde cu măsuri în oglindă de fiecare dată, informează agenția TASS, citată de Agerpres.

„Aş vrea să-i avertizez pe partenerii noştri din cadrul UE împotriva unui nou pas necugetat”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, subliniind că un astfel de pas va fi urmat în mod inevitabil de un răspuns pe măsură.

„Este absolut inadmisibil să foloseşti drepturile omului, să invoci principiile democratice în calitate de instrumentar geopolitic”, a mai adăugat ea.

Potrivit Mariei Zaharova, o astfel de decizie a UE „va apărea şi mai cinică” pe fondul „ignorării totale de către Bruxelles a încălcărilor drepturilor populaţiei şi mass-media rusofone în ţări ale Uniunii, precum şi al suprimării brutale a mişcării protestatare în state ale UE”.

„Cerem UE să revină la un dialog echitabil, constructiv, să caute prin intermediul canalelor diplomatice existente, care rămân mereu deschise, compromisuri viabile, ce ar permite asigurarea unui echilibru al intereselor”, a conchis ea.

Atenționările din partea Rusiei vin după ce șeful diplomației UE Josep Borrell a recomandat marți adoptarea de noi sancțiuni împotriva Kremlinului, după numeroasele critici privind vizita sa la Moscova.

Uniunea Europeană are mai multe categorii de infracţiuni pentru care poate impune sancţiuni - încălcări ale drepturilor omului, utilizări de arme chimice, atacuri cibernetice şi terorism - dintre care primele trei au fost deja utilizate pentru a sancţiona autorităţile ruse.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic: „Aici este un preşedinte foarte înţelept”

„Astăzi începe un nou capitol pentru Polonia”. Comisia Europeană anunță că renunță la sancțiunile pentru încălcarea statului de drept

„Rusia intră într-o nouă eră”. Putin începe un nou mandat de președinte. Ce înseamnă asta pentru Europa

Rusia susține că e în confruntare deschisă cu Occidentul și că își va crește numărul de rachete

Partenerii noștri