Live

Omagiul prințului William pentru „extraordinarul” său bunic, prințul Philip: „Sunt norocos că am avut exemplul și prezența lui”

Data actualizării: Data publicării:
Prințul William, duce de Cambridge, a adus un omagiu bunicului său, ducele de Edinburgh. Foto: Profimeda Images

Prințul William, duce de Cambridge, a adus un omagiu bunicului său, ducele de Edinburgh, descriindu-l drept „un om extraordinar” dintr-o „generație extraordinară”, relatează BBC.

„Îmi va fi dor de bunicul meu, dar știu că ar vrea ca noi să ne continuăm treaba”, a spus prințul William într-un comunicat de presă.

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit vineri la Castelul Windsor la vârsta de 99 de ani.

„Secolul de viață al bunicului meu a fost definit de datorie - către țară și Commonwealth, față de soția sa, regina, și familia noastră”, a spus prințul William.

„Sunt norocos că am avut nu doar exemplul său care să mă ghideze, ci și prezența sa durabilă în viața mea, atât în vremuri bune, cât și în zilele cele mai grele. Voi fi mereu recunoscător pentru faptul că soția mea a avut ocazia să-l cunoască pe bunicul meu și pentru bunătatea pe care i-a arătat-o”, a continuat prințul.

El a adăugat că el și soția sa, Catherine, vor „continua să facă ceea ce și-ar fi dorit prințul și o vor sprijini pe regină în anii următori”.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Marea Britanie dă voie Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu armele pe care i le dă. Promisiunea lui David Cameron, la Kiev

Iranul anunță sancțiuni împotriva SUA și Marii Britanii pentru că au ajutat Israelul

Partenerii noștri