Live

Parlamentul European solicită revizuirea tratatelor Uniunii Europene. Ce modificări vor să aducă eurodeputații

Data publicării:
Parlamentul European, sala de plen. Foto: Getty Images

Parlamentul European (PE) le-a solicitat joi statelor Uniunii Europene să convoace o convenţie pentru reformarea tratatelor europene. Printre cele mai importante obiective urmărite se numără eliminarea regulii votului unanim al statelor membre în adoptarea anumitor decizii în Consiliul UE şi acordarea dreptului de iniţiativă legislativă pentru PE.

Eurodeputații au adoptat o rezoluţie (355 de voturi pentru, 154 împotrivă şi 48 abţineri) în care precizează care suntarticolele din tratate pe care le doresc revizuite.

Rezoluţia enunţă ca obiectiv „consolidarea capacităţii de acţiune a UE” prin revizuirea procedurilor de vot sau „adaptarea competenţelor atribuite UE” în domenii precum sănătatea, energia, apărarea şi politicile economice şi sociale, scrie Agerpres, preluând EFE.

Europarlamentarii mai cer consolidarea articolului prin care pot fi disciplinate acele state membre acuzate că încalcă valorile europene, pentru „a preciza constatarea şi consecinţele” acestor încălcări.

O altă solicitare cuprinsă în rezoluţia eurodeputaţilor este să se acorde Parlamentului European prerogative sporite de negociere asupra bugetului UE şi, de asemenea, ca această instituţie europeană să primească drepturi de iniţiativă, modificare şi derogare legislativă.

Care sunt pașii următori

Cu această rezoluţie adoptată de PE, statele membre urmează să decidă prin majoritate calificată la un summit, probabil la cel din 23-24 iunie, dacă lansează convenţia pentru reforma tratatelor.

Respectiva convenţie reuneşte reprezentanţi ai statelor membre, ai parlamentelor naţionale, Parlamentului European şi Comisiei Europene pentru a elabora o propunere pentru un nou tratat al UE, pe care în final toate statele membre vor trebui să-l aprobe în unanimitate pentru a fi adoptat.

Într-un raport separat, eurodeputaţii au cerut revizuirea tratatelor UE pentru a acorda Parlamentului European „dreptul general şi direct de a iniţia legislaţie”, invocând că PE este „unica instituţie a Uniunii aleasă prin sufragiu direct” şi o „instituţie care reprezintă vocea cetăţenilor în procesul decizional al Uniunii”.

„Un drept de iniţiativă general şi direct (pentru Parlamentul European) ar consolida şi mai mult legitimitatea democratică a Uniunii, le-ar da putere (decizională) cetăţenilor Uniunii şi ar reflecta evoluţia de-a lungul timpului a competenţelor Uniunii şi a instituţiilor sale către o democraţie europeană mai puternică”, susţin eurodeputaţii.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Giorgia Meloni și-a anunțat candidatura la alegerile europarlamentare: „Să trimitem stânga în opoziție”

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

Eurodeputații au revizuit politica agricolă. Fermele mici, exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

Asistentul europarlamentar suspectat că spiona pentru China a fost arestat. El ar fi spionat inclusiv opozanți chinezi

Partenerii noștri