Live

Galerie Foto Proteste în Macedonia de Nord împotriva înscrierii în Constituție a etnicilor bulgari. Polițiștii, atacați cu cocteiluri Molotov

Data publicării:
Protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov şi alte obiecte asupra poliţiştilor şi au provocat daune sediului parlamentului. 47 de polițiști au fost răniți în urma protestelor. Foto: Profimedia Images

Patruzeci şi şapte de poliţişti au fost răniţi la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, în timpul protestelor de marţi faţă de concesiile guvernului în favoarea drepturilor etnicilor bulgari, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri agenţia Makfax, citând forţele de ordine, potrivit dpa.

Doi dintre poliţişti au fost răniţi grav, iar 11 manifestanţi au fost arestaţi. Partidul naţionalist de opoziţie VMRO-DPMNE a chemat la proteste, nemulţumit de concesiile făcute Bulgariei în procesul de aderare la UE.

Bulgaria a blocat timp de peste doi ani negocierile cu Skopje pentru aderarea la UE, cerând ca minoritatea de circa 3.500 de bulgari care trăiesc în Macedonia de Nord să fie menţionată în Constituţie, pentru a-i fi garantate drepturi egale.

Premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevksi i-a declarat marţi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că ţara sa poate accepta aceste concesii.

Polițiștii au fost atacați cu pietre, petarde și cocteiluri Molotov

Bulgaria avusese iniţial solicitări mult mai extinse, care se refereau la probleme de limbă şi istorie, scrie Agerpres. Totuşi, opoziţia naţionalistă nord-macedoneană consideră inacceptabile chiar şi aceste concesii atenuate.

Potrivit relatărilor, protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov şi alte obiecte asupra poliţiştilor şi au provocat daune sediului parlamentului şi unor clădiri guvernamentale, precum Ministerul de Externe.

Franţa a prezentat recent mai multe opţiuni de compromis într-o tentativă de a obţine progrese în procesul de aderare al Macedoniei de Nord, iar Bulgaria a îndemnat țara vecină să accepte propunerea francezilor după ce parlamentul bulgar a votat ridicarea veto-ului său asupra demarării negocierilor.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Simona Halep, pozată cu un bărbat cu 25 de ani mai mare și cu o avere de 70 de milioane €. Prima reacție: ”Relație amoroasă?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Violențe și proteste în Noua Caledonie, sute de persoane arestate, drumuri baricadate. "Totul, în proporţie de 80%, e distrus"

Bulgaria nu îndeplinește condițiile pentru aderarea la zona euro

Georgia a adoptat legea „agenților străini” inspirată din Rusia. Protestele violente din țară continuă

Cifre concrete: Cum 4.5 milioane de locuitori din Regiunea de Nord-Est au beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană

Partenerii noștri