Live

Sute de persoane vor rămâne izolate în Alpi până la primăvară. Cum se aprovizionează

Data actualizării: Data publicării:

Sute de locuitori din Franța, care trăiesc în două cătune din Alpi sunt dependenţi de elicopter. Ironia e ca nu sunt bogăti si nici sinistraţi. Drumul care îi leagă de cel mai apropiat oraş a fost mâncat de ape în primăvară, iar acum orice au nevoie, vine pe calea aerului.

Localnicii din cătunele Beroulf şi Sainte Sabine din Alpi fac liste cu tot ce le trebuie, de la făina pentru pâine la îmbrăcăminte, medicamente şi furaje pentru animale. Trimit comanda şi se uită la cer în aşteptarea livrării. Într-o singură zi, aparatul de zbor a făcut 17 curse de o parte şi de alta a drumului surpat.

Trebuie să te gândeşti foarte bine cum să te organizezi pentru a duce cumpărăturile acasă, să aduci tot felul de lucruri, trebuie să te gândeşti la toate”, afrmă Laurent Misset, director de şcoală.

Şoseaua va fi reparată abia la primăvară. Până atunci, localnicii fac exact ca strămoşii lor. Brăzdează potecile Alpilor ca să se aprovizioneze, însoţiţi de cei mai bun paznici: câinii lor.

Tot ce poate fi cărat, ducem în rucsac în fiecare zi. Ce nu poate fi cărat de noi, ei bine, trebuie să aştepţi elicopterele”, spune Florence Sebille, localnică.

Un elicopter costă 3.000 de euro pe zi, aşa că localnicii nu îşi permit să îl închirieze prea des, chiar dacă şi statul contribuie cu o mică sumă. Şi încă acum este bine. Când vor veni ninsorile şi viscolul, sătenii se vor baza doar pe sănii şi potecile abrupte pentru a veni şi pleca din cele două cătune izolate din Alpi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două transporturi ilegale de lemne au fost descoperite de polițiști din elicopter. Aparatul de zbor supraveghea traficul din Brașov

Țările G7 s-au angajat să-și închidă centralele pe cărbune până în 2035

Înainte să-și viziteze aliații din Serbia și Ungaria, dictatorul chinez se va întâlni cu Macron și Von der Leyen la Paris

Franța „dă prioritate” economiei de război și accentuează producția de rachete

Partenerii noștri