Live

Tensiuni între Spania și Maroc, după declarațiile premierului marocan cu privire la două regiuni: Problema rămâne suspendată de secole

Data publicării:
Granița care separă Ceuta, teritoriu spaniol, aflat în Maroc. Foto: GettyImages

Spania a convocat-o de urgenţă pe ambasadoarea Marocului la Madrid, după declaraţiile premierului marocan legate de Ceuta şi Melilla, două enclave spaniole în nordul Marocului.

Într-un interviu acordat luni canalului egiptean al-Sharq, şeful guvernului marocan, Saad-Eddine El Otmani, a propus să se deschidă problema suveranităţii asupra acestor teritorii.

„Ceuta şi Melilla sunt o problemă care trebuie deschisă. Ea rămâne suspendată de cinci sau şase secole, dar într-o zi s-ar putea deschide”, a spus șeful guvernului maroc, potrivit Agerpres.

Ministerul de Externe spaniol a convocat-o imediat pe ambasadoarea Marocului la Madrid, Karima Benyaich.

„Spania aşteaptă de la toţi partenerii săi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre şi i-a cerut (ambasadoarei) explicaţii cu privire la declaraţiile premierului marocan”, a indicat ministrul spaniol într-un comunicat dat publicităţii ca urmare a întrevederii.

Oraşele Melilla şi Ceuta sunt sub suveranitate spaniolă din secolul al XVI-lea şi, respectiv al XVII-lea. Ele sunt singurele vestigii ale teritoriilor africane controlate în trecut de Spania.

Controversa apare într-un moment delicat în relaţiile dintre cele două ţări, în special privind chestiunea Saharei Occidentale, fostă colonie spaniolă, teritoriu slab populat controlat trei sferturi de Rabat, dar revendicat de mişcarea de independenţă Frontul Polisario.

Noile tensiuni între cele două părţi în această zonă şi recenta recunoaştere de către Statele Unite a suveranităţii marocane asupra teritoriului în cauză au relansat dezacordurile privind această problemă dintre Rabat şi Madrid.

Guvernul spaniol cere la rândul său respectarea rezoluţiilor pertinente ale Consiliului de Securitate al ONU, care consideră Sahara Occidentală ca „un teritoriu neautonom” şi prevăd organizarea unui referendum de autodeterminare.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Mii de susținători ai premierului spaniol Pedro Sanchez au venit la Madrid să îi ceară să nu demisioneze

Premierul spaniol Pedro Sanchez vrea să demisioneze după ce soția lui a fost acuzată de corupție. Procurorii cer clasarea dosarului

Partenerii noștri