Live

Vaticanul anchetează un cult milenarist bizar. Membrii săi ar vorbi cu diavolul și ar avea un alt „stil de viață”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Asociaţia internaţională Vestitori ai Evangheliei, recunoscută de Vatican dar suspectată ca fiind o societate secretă care se opune Papei, a fost pusă sub tutelă pontificală pe motivul unor „deficienţe legate de guvernarea sa” şi de „stilul de viaţă” a unei părţi din membrii săi, a anunţat sâmbătă Sfântul Scaun, potrivit Agerpres.

În urma unei anchete, asociaţia fondată de brazilianul Joao Scognamiglio Clás Dias este pusă „sub autoritatea unui comisar cu acordul Papei”, se arată într-un comunicat al Sfântului Scaun.

Motivele anchetei, „apoi decizia de a numi un comisar pontifical, sunt legate de deficienţe privind stilul de guvernare, viaţa membrilor Consiliului (...) administraţia, gestionarea lucrărilor şi colectarea resurselor”.

Tutela va fi exercitată de cardinalul Raymundo Damasce no Assis, arhiepiscop emerit de Aparecida (Brazilia).

Prima asociaţie de credincioşi milenarişti aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea în 2001, asociaţia Vestitori ai Evangheliei face obiectul unei anchete pe care Vaticanul a lansat-o în iunie 2017.

Atunci specialistul de referinţă al Vaticanului din Italia Andrea Tornielli, astăzi director editorialist al departamentului pentru comunicare al Sfântului Scaun, a dezvăluit informaţii, menţionând anumite activităţi precum şedinţe de exorcizare în cursul cărora oficianţii vorbeau cu diavolul.

„Scognamiglio Clás Dias şi preoţii săi folosesc ritualuri de exorcizare inventate de ei înşişi deoarece le consideră ineficiente pe cele aparţinând bisericii catolice, aprobate de Sfântul Scaun”, scria în 2017 Andrea Tornielli pe blogul cotidianului La Stampa "Vatican Insider", la care era colaborator.

Informaţiile apărute în presă indică faptul că Vaticanul anchetează un cult milenarist bizar şi exorcizări în care se invocă numele monseniorului brazilian. Acesta a demisionat de la conducerea asociaţiei în iunie 2017.

Vestitori ai Evangheliei este o asociaţie internaţională de credincioşi de drept pontifical prezenţi în mai multe ţări şi care pot fi recunoscuţi prin veşmintele specifice: maro cu alb şi o cruce mare pe piept, asemănătoare celei purtate de cavalerii medievali.

Monseniorul Scognamiglio Clás Dias este un fost membru al asociaţiei catolice tradiţionaliste şi contra-revoluţionare braziliene TFP (Tradiţie, Familie şi Proprietate) care s-a dezmembrat, o parte devenind ulterior complet autonomă sub denumirea de Vestitori ai Evangheliei.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc denunță comerțul cu armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Papa Francisc a vizitat Veneția, fiind prima sa călătorie de la începutul anului din cauza problemelor de sănătate

Apelul urgent al Papei Francisc după ce Iranul a atacat Israelul: „Destul cu războiul, cu atacurile și cu violența”

Vaticanul se opune schimbării de sex, dar și incriminării homosexualităţii. Cum se poziționează biserica catolică față de teoria de gen

Partenerii noștri