Live

Un magnat ucrainean e acuzat de deturnare de fonduri. Judecătorul i-a majorat cauțiunea de șapte ori

Data actualizării: Data publicării:
Magnatul ucrainean Igor Kolomoiski e acuzat de deturnare de fonduri. Judecătorul i-a majorat cauțiunea de șapte ori. FOTO: Profimedia Images

Unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina este cercetat pentru fraudă și spălare de bani, iar vineri i s-au adus noi acuzații. Cauțiunea în dosarul lui a fost crescută substanțial, de la o sumă echivalentă cu 14 milioane de dolari, la 105 milioane de dolari.

Magnatul ucrainean Igor Kolomoiski a informat în legătură un al treilea set de acuzaţii care i se aduc, în urma reţinerii sale sub suspiciunea de fraudă şi spălare de bani, a anunţat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), citat de Reuters.

La o nouă şedinţă de judecată de la Kiev care a avut loc vineri, judecătorul a majorat cauțiunea la echivalentul a 105 milioane de dolari - comparativ cu o sumă iniţială echivalentă cu aproape 14 milioane de dolari. Avocaţii lui Kolomoiski au spus anterior că vor face apel la detenţia lui şi că acesta nu va plăti cauţiune.

Noile acuzaţii împotriva unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai Ucrainei au fost publicate pentru prima dată joi, de Serhi Leşcenko, un fost jurnalist de investigaţie şi parlamentar care lucrează acum în funcţia de consilier în biroul preşedintelui Volodimir Zelenski.

SBU, în colaborare cu Biroul de Securitate Economică al Ucrainei şi cu Procuratura Generală, a declarat că Kolomoiski este suspectat că a primit 5,8 miliarde de grivne dintr-o presupusă schemă de deturnare de fonduri de la PrivatBank, pe care a fondat-o şi al cărei acţionar era.

Suma, în valoare de 157 de milioane de dolari, era echivalentul a peste 700 de milioane de dolari la acea vreme, a spus SBU, scrie News.ro.

Kolomoiski este suspectat că a înfiinţat un grup organizat de angajaţi ai băncii pentru a obţine fondurile din 2013 până în 2014, se arată în comunicat.

Kolomoiski a negat în trecut acuzațiile. El este unul dintre magnaţii care şi-au construit averea din cenuşa Uniunii Sovietice şi au adunat putere politică în fragila democraţie a Ucrainei. Este supus sancţiunilor americane şi a fost odată un susţinător al lui Zelenskii, pe care l-a susţinut în alegeri în 2019.

Kolomoisky este un fost proprietar al PrivatBank, care a fost naţionalizată la sfârşitul anului 2016, ca parte a unei curăţări a sistemului bancar ucrainean.

I s-a notificat pentru prima dată suspiciunea de fraudă şi spălare de bani în această lună şi s-a ordonat reţinerea lui până la sfârşitul lunii octombrie.

În câteva zile, Kolomoiski a fost identificat de Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) drept una dintre şase persoane suspectate că au deturnat 9,2 miliarde de grivne (250 de milioane de dolari) de la PrivatBank.

Preşedintele Zelenski încearcă să ne combată corupţia şi să restricţioneze influenţa magnaţilor, în timp ce Ucraina luptă pentru aderarea la Uniunea Europeană.

 

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi declarații halucinante ale judecătoarei din dosarul 2 Mai. Mama Robertei: M-a întrebat dacă am fost la înmormântare

Fostul comandant-șef al armatei ucrainene a devenit oficial ambasador al Ucrainei în Regatul Unit

Viktor Orban a vorbit la telefon cu Zelenski înainte de întâlnirea cu Xi Jinping

Raport: În ultimele 6 luni, armata rusă a executat cel puțin 15 soldați ucraineni, imediat după ce aceștia s-au predat

Partenerii noștri