Live

„Vor fi distruşi fără milă”. Medvedev amenință că militarii britanici care antrenează trupe în Ucraina pot deveni „ținte legimite”

Data publicării:
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a spus, duminică, despre militarii britanici care antrenează trupe ucrainene în Ucraina că ar putea deveni „ţinte legitime” pentru forţele ruse, la fel ca şi fabricile germane care produc rachete Taurus dacă acestea ar aproviziona Kievul, relatează dpa, potrivit Agerpres. 

Medvedev, care a devenit o figură proeminentă a politicii ruse antioccidentale, a declarat că astfel de măsuri luate de Occident aduc mai aproape cel de-al Treilea Război Mondial.

Într-o postare pe Telegram, Medvedev şi-a îndreptat mai întâi furia spre ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, care a declarat într-un interviu acordat unui ziar că Londra vrea să trimită instructori militari în Ucraina, pe lângă antrenarea forţelor armate ucrainene în Marea Britanie sau în alte ţări occidentale, aşa cum se întâmplă în prezent.

„(Acest lucru) îi va transforma pe instructorii lor într-o ţintă legală pentru forţele noastre armate”, a scris Medvedev pe Telegram.

„Înţelegând perfect că vor fi distruşi fără milă. Şi nu ca mercenari, ci ca specialişti britanici ai NATO”, a mai spus el.

Medvedev şi-a îndreptat apoi atenţia către Germania, denunţându-i pe cei care doresc ca Berlinul să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră Taurus care ar putea lovi teritoriul rusesc şi să încerce să limiteze aprovizionarea armatei ruse.

„Ei spun că acest lucru este în conformitate cu dreptul internaţional. Ei bine, în acest caz, loviturile asupra fabricilor germane în care sunt făcute aceste rachete ar fi, de asemenea, în deplină conformitate cu dreptul internaţional”, a subliniat Medvedev.

„Aceşti imbecili ne împing în mod activ spre cel de-al Treilea Război Mondial”, a mai spus Medvedev.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General american: Rusia nu are forțe suficiente pentru o străpungere majoră în Ucraina

Ce spune Geoană despre viitorul secretar general al NATO și șansele președintelui Klaus Iohannis

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Geoană, întrebat dacă România ar trebui să trimită Ucrainei sisteme Patriot: E o decizie pur internă, nu intervenim noi de la NATO 

Partenerii noștri