Live

Noua ipoteză în scandalul sexual al Asiei Argento

Data publicării:
Foto: Facebook

Producătorul de film Harvey Weinstein l-a plătit pe actorul Jimmy Bennett pentru ca acesta să o acuze pe Asia Argento că l-a agresat sexual în 2013, a declarat luni tatăl actriţei italiene, regizorul şi scenaristul Dario Argento, citat de AFP, transmite Agerpres.

„Nu am auzit niciodată vorbindu-se despre o fată care să fi violat un băiat. Cred că Weinstein vrea să se răzbune şi speculează toate posibilităţile oferite de acea informaţie apărută despre acel băiat şi, plătindu-l, îl întoarce împotriva Asiei", a declarat Dario Argento pentru radiodifuzorul public italian RAI.

Actorul Jimmy Bennett, care o acuză pe Asia Argento că l-a agresat sexual în 2013, a confirmat duminică seară, în direct, într-un platou al postului de televiziune italian La 7, că a suportat „un raport sexual complet" nedorit, care i-a schimbat viaţa.

Tânărul artist, care avea 17 ani în perioada în care s-ar fi petrecut faptele, a spus că imediat după ce a intrat în camera de hotel în care Asia Argento - reprezentantă de prim rang a mişcării #MeToo - îi dăduse întâlnire, celebra actriţă l-a sărutat.

„M-am gândit mai întâi că era ceva amical, un fel de demonstraţie a afecţiunii sale, însă, apoi, săruturile ei s-au prelungit şi am înţeles că ea căuta altceva", a explicat actorul şi cântăreţul rock american, în prezent în vârstă de 22 de ani, potrivit traducerii italiene a declaraţiilor sale.

Asia Argento, cu 20 de ani mai mare decât acuzatorul ei, a negat orice relaţie sexuală cu Jimmy Bennett, însă a recunoscut că i-a plătit o sumă de bani.

„Nu am vizionat interviul (...), însă am citit în ziare şi prietenii mi l-au povestit şi cred că el conţine o grămadă de minciuni şi chiar vulgarităţi şi stupidităţi", a adăugat Dario Argento, un regizor specializat în filme horror.

Întrebat de un jurnalist dacă este de părere că Harvey Weinstein l-a plătit pe tânărul actor pentru a relata un astfel de incident, Dario Argento a răspuns afirmativ.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump și Bill Clinton apar pe o listă oficială, făcută publică în dosarul de trafic sexual al lui Jeffrey Epstein

2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru un fost șef de Jandarmerie, pentru că a încercat să-și sărute cu forța o angajată

Încă o actriță celebră îl acuză pe Harvey Weinstein de agresiune sexuală. Julia Ormond a fost inspirată de mișcarea MeToo

Femeile soldat din Israel nu vor mai putea fi gardieni în închisori, după acuzații de relații sexuale cu un deținut palestinian

Partenerii noștri