Live

Mașinile noi cu volan pe dreapta vor fi interzise

Data publicării:
Foto: Agerpres

În România nu vor mai fi înmatriculate maşini noi cu volan pe dreapta. Ministrul Transporturilor a semnat ordinul prin care sunt modificate regulile de omologare a acestui tip de vehicule.

Interdicţia nu se va aplica însă autovehiculelor care au fost înmatriculate, anterior, într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă că maşinile noi cu volan pe dreapta sunt interze, iar cele second-hand, aduse, de exemplu din Bulgaria sau chiar din Marea Britanie, vor continua să circule pe străzile din România.

Numai luna trecută s-au produs două accidente grave cu astfel de autoturisme. În unul dintre acestea, un militar a murit şi trei au fost grav răniţi după ce vehiculul în care se aflau s-a izbit violent de un copac, în aprierea bazei de la Bobocu, din judeţul Buzău. RAR a omologat, în ultimii doi ani, peste 25.000 de maşini cu volanul pe partea dreaptă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Modificări privind înmatricularea mașinilor și obținerea permisului auto. Ce trebuie să știe șoferii

Premierul Florin Cîţu spune că nu vrea o taxă care să descurajeze înmatricularea maşinilor vechi

RAR: Mașinile cu volan pe dreapta ar putea să nu mai fie înmatriculate în România

În 24 din cele 25 de accidente în care au fost implicate mașini cu volan pe dreapta de la începutul anului, vina a fost a șoferului

Partenerii noștri