RAR: Mașinile cu volan pe dreapta ar putea să nu mai fie înmatriculate în România

Data actualizării: Data publicării:
masina cu volan pe dreapta
FOTO: Getty Images

Mașinile cu volan pe dreaptă provenite din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate în România, începând cu data de 1 ianuarie 2021, dacă perioada de tranziţie dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, în contextul Brexit, nu va fi prelungită, se arată într-un comunicat de presă al Registrului Auto Român (RAR), transmis Agerpres.

"Până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare o perioadă de tranziţie stabilită ca urmare a Acordului de retragere, dar care poate fi prelungită. În consecinţă, până la 31.12.2020 se acceptă, în aceleaşi condiţii, omologările UE emise de UK, adică şi autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV (Cartea de Identitate a Vehiculului), dacă respectă celelalte condiţii aplicabile”, se arată în comunicatul RAR.

„De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziţie dintre UK şi Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România”, precizează RAR.

În ceea ce priveşte autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care sunt deja înmatriculate în România, nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziţiei postului de conducere pe partea stângă.

Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat în reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, aprobate prin ordinul ministrului Transporturilor  nr. 2.132/2005.

„Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M2 şi M3, uşile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului".

O altă prevedere legală face referire la omologarea individuală a autovehiculelor cu volan pe partea dreaptă, dar care au suferit modificări constructive: „Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului şi care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menţionate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului”.

În acest sens, RAR menţionează că, în mod concret, dacă un autovehicul înmatriculat în România cu volanul pe partea dreaptă se prezintă la inspecţie după ce i-au fost aduse modificări constructive, acesta va putea fi reomologat doar dacă şi postul de conducere a fost mutat pe partea stângă.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri