De ce astronauții fac febră în spațiu
Astronauţii ajung să aibă febră în spaţiu, dar din cu totul alte motive decât pe Pământ. De vină este chiar lipsa gravitaţiei.
Cum se face pizza pe Stația Spațială Internațională
Richard Branson, primul miliardar „astronaut”
Viață pe Venus. Alexandru Mironov: E posibil să vină de la noi!
Firea și-a depus candidatura la PMB
Biden îl ironizează pe Trump
O mașină a fost filmată pe contrasens pe A1
Un bărbat și-a cumpărat un televizor nou cu monedele găsite pe jos
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 28 aprilie
O insulă privată este scoasă la vânzare în Scoția
Primele semne de febră încep să apară, gradual, după două luni jumătate petrecute în spaţiu. Astronauţilor le creşte temperatura corporală cu un grad Celsius, dar sunt şi cazuri în care de la 37 de grade, temperatura corpului ajunge la 40. Aici, pe Pământ, mergem imediat la doctor dacă se întâmplă asta, dar la patru sute de kilometri altitudine nu prea sunt soluţii.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat 11 astronauţi înainte, în timpul şi după misiunea de pe Staţia Spaţială Internaţională. Le-au măsurat temperatura corporală în repaus, dar şi în timpul exerciţiilor de menţinere a musculaturii.
Chiar dacă antrenamentele fizice sunt vitale în spaţiu, oamenii de ştiinţă au descoperit că acesta este momentul în care astronauții au făcut febră, cu peste 40 de grade Celsius.
Explicaţia este simplă: în microgravitaţie, transpiraţia se evaporă mai greu şi imposibilitatea corpului de a elimina excesul de căldură duce la febră persistentă.
Pentru alte știri despre știință și tehnologie urmăriți pe Digi24, sâmbătă, de la 16:30, emisiunea „Jurnalul de științe”, cu Teodora Safta.
Arhiva emisiunii „Jurnalul de științe” o găsiți aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News