Live

Efectul ChatGPT: 300 de milioane de locuri de muncă din toată lumea vor fi automatizate. SUA și Europa, cele mai afectate

Data publicării:
Economiștii prezic că 18% dintre toate joburile la nivel mondial ar putea fi computerizate, iar cele mai mari efecte se vor simți în economiile avansate. Foto: Profimedia Images

Până la 300 de milioane de joburi cu normă întreagă din toată lumea ar putea fi automatizate - o consecință a celui mai nou val de tehnologii care folosesc inteligența artificială și care au dat naștere unor platforme precum ChatGPT, potrivit economiștilor Goldman Sachs, scrie CNN.

Aceștia au prezis în raportul publicat duminică faptul că 18% dintre toate muncile la nivel mondial ar putea fi computerizate, iar cele mai mari efecte se vor simți în economiile avansate.

Specialiștii se așteaptă că administratorii și avocații vor fi cei mai afectați; la polul opus s-ar afla persoanele care au activități ce presupun un consum fizic de energie mai mare sau care au loc la exterior, precum cele din domeniul construcțiilor și al reparațiilor.

În SUA și Europa, aproximativ două treimi din muncile actuale „sunt expuse la un anume grad de automatizare [cu ajutorul] inteligenței artificiale”, iar un sfert dintre acestea ar putea fi realizate de AI în totalitate, potrivit estimărilor băncii americane.

În SUA, spre exemplu, între 25% și 50% din volumul de muncă al angajaților afectați „poate fi înlocuit” de inteligența artificială.. Foto: Profimedia Images

ChatGPT, tehnologia care a captat atenția lumii întregi, capabilă să răspundă la solicitări și să scrie eseuri, a determinat deja mai multe companii să regândească felul în care oamenii ar trebui să lucreze zi de zi.

GPT-4, cea mai nouă versiune a ChatGPT i-a impresionat pe utilizatori

Luna aceasta, dezvoltatorul ChatGPT a dezvăluit cea mai nouă versiune a programului: GPT-4. Platforma i-a impresionat deja pe utilizatori cu codul său mai simplu, abilitatea de a crea un website dintr-o schiță foarte sumară și de a obține note mari la examene.

Folosirea inteligenței artificiale încă și mai mult va afecta unele joburi, au scris economiștii Goldman Sachs, dar la fel ca și până acum, orice inovație tehnologică duce într-un final la o creștere a numărului de locuri de muncă disponibile.

Adoptarea noilor tehnologii ar putea în ultimă instanță să crească productivitatea și să ridice PIB-ul global cu 7% în următorii 10 ani. Foto: Profimedia Images

În timp ce piața muncii va suferi și efecte negative, adoptarea noilor tehnologii ar putea în ultimă instanță să crească productivitatea și să ridice PIB-ul global cu 7% în următorii 10 ani, potrivit Goldman Sachs.

În cazul lucrătorilor din SUA, spre exemplu, între 25% și 50% din volumul lor de muncă „poate fi înlocuit” de inteligența artificială, spun cercetătorii.

Combinația dintre reducerea semnificativă a costurilor în privința mâinii de lucru, crearea de joburi noi și creșterea productivității pentru muncitorii care nu își vor pierde locul de muncă va duce probabil la un boom al productivității asemănător celor apărute după introducerea unor tehnologii de uz general precum motorul electric și calculatorul personal.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie s-a plâns pe TikTok că nu a fost angajată din cauza tatuajelor. Postarea s-a viralizat și a devenit subiect de dezbatere

Biden înființează un comitet privind utilizarea sigură a inteligenței artificiale. Cine va consilia guvernul SUA

Mona Lisa cântă rap, folosind noul motor de inteligență artificială creat de Microsoft

Un program cu inteligență artificială poate prezice demisiile angajaților. Japonezii spun că l-au creat ca să-i descurajeze să plece

Partenerii noștri