Live

Televizoarele "smart" pot fi folosite pentru spionarea utilizatorilor, avertizează FBI

Data actualizării: Data publicării:

Televizoare "smart" ar putea fi folosite pentru spionarea persoanelor care le dețin, avertizează FBI.

Biroul Federal de Investigații a avertizat populația, înainte de Black Friday și Cyber Monday, că televizoarele "smart", echipate cu conexiune la internet, ar putea fi folosite pentru spionaj, informează CNN.

Într-un mesaj în care a subliniat riscurile asociate cu noile tehnologii avansate înglobate în televizoare, care le-ar putea permite productătorilor de electronice și dezvoltatorilor de aplicații să îi spioneze pe clienți, Biroul Federal de Investigații a atras atenția consumatorilor că anumite persoane pot prelua controlul asupra televizoarelor și pot provoca probleme grave proprietarilor.

Cum te pot spiona televizoarele smart

Noile modele de televizoare "smart" rulează programe software complexe, au conexiune la internet și deseori au integrați senzori precum microfoane", a spus Matt Tait, un expert în securitate informatică și fost analist la GCHQ, Centrul Guvernamental de Comunicații din Marea Britanie. "Aceste funcții activează funcții precum servicii de streaming pe internet și comenzi vocale, dar pot fi preluat de hackeri dacă device-ul este compromis".

"În cele mai fericite cazuri, hackerii pot schimba canale, modifica volumul sau afișa copiilor conținut necorespunzător", se arată în avertizarea FBI. "În cel mai rău caz, pot porni camera video a televizorului sau microfonul și te pot spiona fără să știi".

Cum se pot proteja utilizatorii

Pentru a se proteja de hackeri, FBI recomandă proprietarilor de televizoare "smart" să fie conștienți de setările de securitate ale aparatului lor, să schimbe toate parolele setate de producător cu unele proprii și să afle cum se pot activa sau dezactiva microfonul sau camera video a aparatului.

Dacă modelul lor nu permite dezactivarea camerei video, o fâșie de bandă adezivă aplicată peste lentilă este o soluție simplă, arată FBI.

Expertul în securitate informatică Matt Tait avertizată utilizatorii să instaleze update-urile oferite de producători.

"În general, clienții căre își țin device-urile la zi cu update-urile producătorilor nu trebuie să fie prea îngrijorați", spune Tait. "Cei care sunt foarte îngrijorați sau nu vor să folosească funcțiile smart au o soluție simplă: le pot deconecta de la rețea", adaugă acesta.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Business Insider: Hackerii din Coreea de Nord au atacat Pfizer pentru că regimul vrea să vândă vaccinuri contrafăcute pe piața neagră

CERT-RO: Hackerii se folosesc de imaginea Digi și oferă premii false

Raport ONU: Hackerii lui Kim Jong Un au furat peste 300 de milioane de dolari în 2020 pentru a finanța dezvoltarea de arme nucleare

"Cea mai periculoasă rețea malware din lume" a fost distrusă de polițiștii din opt țări

Partenerii noștri