Live

Cum e să trăiești pe Marte. Experimentul de patru zile

Data publicării:

Şase cercetători israelieni au trăit patru zile ca pe Marte. Şi-au construit o bază în deşertul Negev, unde condiţiile se apropie de cele de pe Planeta Roşie, pentru a vedea cum s-ar descurca într-un mediu izolat.

Cercetătorii au simulat o misiune pe Marte şi şi-au distribuit sarcini pe care le-ar fi avut de îndeplinit pe Planeta Roşie. Au folosit sateliţi pentru comunicaţii, au luat probe de sol şi au studiat efectele psihologice ale izolării.

„Am monitorizat şi am calculat câtă electricitate folosim, câtă apă bem, câtă mâncare consumăm şi ce alte nevoi mai avem pentru a plănui o misiune pe Marte”, a spus Alon Shikar, om de ştiinţă.

Organizatorii experimentului spun că au vrut să vadă ce provocări poate aduce o călătorie pe Marte şi, totodată, să stârnească interesul publicului pentru acest subiect. Au ales deşertul Negev pentru că acolo condiţiile nu diferă foarte mult de cele de pe îndepărtata destinaţie spaţială.

„Mediul este deosebit în sensul că e asemănător cu cel de pe Marte atât din punct de vedere al solului, cât şi al aridităţii, al întinderii şi al izolării”, a adăugat Guy Ron, expert în fizică nucleară.

Proiectul desfăşurat în Israel e doar unul dintre zecile de experimente de simulare a vieţii pe Marte aflate în derulare la nivel mondial.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hamas ia în calcul să depună armele și să renunțe la luptă dacă Israelul recunoaște un stat palestinian

Protestele pro-palestiniene din campusurile americane pun presiune tot mai mare pe administrația Biden

Biden susţine „libertatea de exprimare şi nediscriminarea” în universităţi, unde au loc manifestații împotriva războiului din Gaza

Iohannis a semnat o declarație comună pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, alături de alți 17 șefi de state

Partenerii noștri