Live

Încă o medalie pentru David Popovici la Europenele de juniori, cu echipa de ștafetă combinată a României

Data actualizării: Data publicării:
David Popovici obține cu echipa României medalia de argint la proba de ștafetă combinată 4X100 m la Campionatele Europene de Juniori 2022 Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ştafeta combinată a României, compusă din David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu, a obţinut, miercuri, medalia de argint în finala probei de 4x100 m liber din cadrul Campionatelor Europene de înot pentru juniori care se desfăşoară în aceste zile la Otopeni, relatează Agerpres.

Ştafeta României, care intrase în ultimul act cu al şaselea timp din calificări, a încheiat pe locul 2 cu timpul de 3 min 29 sec 35/100, după Ungaria, care a terminat în 3 min 28 sec 83/100. Sportivii români au condus mare parte din cursă, însă au pierdut medalia de aur pe ultima sută de metri.

Medalia de bronz a revenit ştafetei din Polonia cu 3 min 29 sec 85/100.

În sesiunea de dimineaţă, ştafeta combinată a României a obţinut calificarea într-o altă componenţă: David Popovici, Ştefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina-Ana Preda.

Tot miercuri seara, Bianca Costea s-a calificat în finala probei de 50 m liber feminin cu timpul de 25 sec 51/100, al treilea al semifinalelor. Cea de-a doua reprezentantă a României în această probă, Anastasia Bako, s-a oprit în semifinale, obţinând penultimul timp (26 sec 18/100).

Delegaţia României a câştigat până acum trei medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: două de aur prin ştafeta masculină 4x100 m liber, alcătuită din David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, şi prin David Popovici în proba de 200 m liber şi una de argint prin ştafeta mixtă de 4x100 m liber David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu.

Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fost fotbalist de la FCSB, întreținut de mama sa: ”Sumele de bani dăruite de mine, principala sursă de venit a familiei lui”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mizerie și rugină în loc de apă și sportivi. Cum arată bazinul în care ar fi trebuit să se antreneze David Popovici

Elisabeta Lipă îi răspunde lui Eduard Novak în scandalul primelor mai mari decât cea a lui David Popovici pentru angajați ai FRC

Scandal după JO 2024. Eduard Novak: Secretarul general și contabilul-șef de la FRC au primit premii mai mari decât David Popovici

Ce sumă a strâns David Popovici în 10 zile pentru construirea unei case familiale

Partenerii noștri