Live

Australian Open 2020. Sorana Cîrstea aduce prima victorie românească pe tabloul principal de la Melbourne

Data publicării:
Sorana Cîrstea. Foto: Guliver/Getty Images

Sorana Cîrstea (74 WTA) s-a calificat în turul secund de la Australian Open, luni, după ce a adus prima victorie românească de pe tabloul principal de la Melbourne.

Sorana Cîrstea a învins-o în runda inaugurală pe sportiva cehă Barbora Strycova (34 WTA), scor 6-2, 7-6 (5). Deși a comis mai multe greșeli neforțate decât adversara sa (32, față de 22), românca a compensat la celelalte capitole, precum loviturile direct câștigătoare (32, spre desoebire de 15 ale lui Strycova). De asemenea, Sorana a fructificat patru dintre cele șase mingi de break avute și a încheiat partida după o oră și 43 de minute, relatează Mediafax.

Cea mai bună performanță a lui Cîrstea la Australian Open a avut loc în 2017, când sportiva din România a ajuns până în turul al patrulea al competiției.

Pentru calificarea în turul secund la Australian Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 128.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA.

În turul doi, Cîrstea o va întâlni pe tânăra americancă Cori Gauff, locul 67 WTA, care a eliminat-o pe experimentata Venus Williams (55 WTA).

Marți dimineață vor intra în competiție și celelalte trei românce aflate pe tabloul principal de la Australian Open: Simona Halep, Irina Begu și Monica Niculescu.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovici a fost eliminat de la Australian Open

O jucătoare de tenis din Ucraina, care s-a refugiat în România când a început războiul, a ajuns în semifinalele Australian Open

Sorana Cîrstea, o nouă mare victorie și o premieră la US Open. S-a calificat în sferturi după ce a învins-o pe Belinda Bencic

Sorana Cîrstea s-a calificat pentru prima dată în optimi la US Open. A învins-o pe Rîbakina, locul 4 WTA

Partenerii noștri