Live

Tumoră de 4,5 kilograme, extirpată de la o femeie însărcinată în 14 săptămâni

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

O femeie însărcinată în 14 săptămâni din Arad a ajuns pe masa de operație, după ce medicii au descoperit că are o tumoră ovariană de 4,5 kilograme. Pentru că aceasta punea în pericol atât viața ei, cât și a fătului, medicii au decis să intervină chirurgical. Operația a fost un succes, iar viitoare mamă a fost deja externată, scrie Aradon.ro.

Pacienta, aflată în a 14 săptămână de sarcină, s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu o tumoră ovariană dreapta. Din cauza volumului mare, medicii au considerat că aceasta ar putea reprezenta un risc mortal atât pentru pacienta de 32 de ani, cât și pentru fătul din burtă.

Doctorii au luat decizia de a extirpa tumora, care cântărea 4,5 kilograme. Din echipa medicală au făcut parte 4 medici și două asistente.

"Intervenția a fost efectuată conform criteriilor IOTA (International Ovarian Tumor Analysis), iar postoperator evoluția mamei și a bebelușului au fost favorabile, aceasta fiind externată", au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru sursa citată.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pește uriaș, de peste 2 metri, capturat de un bărbat pe o baltă din Arad. Pescarii încearcă să-l prindă de 4 ani

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

O femeie din Arad a fost prinsă în flagrant în timp ce lua 5.000 de euro mită de la o altă femeie, pentru a-i elibera soțul din arest

Un bărbat a sunat la 112 să spună că s-a lovit la cap, în pădure. Zeci de oameni l-au căutat, dar au aflat apoi că inventase totul

Partenerii noștri