Live

Guvernul discută stadiul centralei pe gaze de la Mintia, proiect energetic de 1.700 MW: „Prețuri accesibile la energie pentru cetățeni"

Bianca Bâlu Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Facebook / Sebastian Burduja

Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit joi, 5 februarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul dezvoltării centralei electrice pe gaze naturale de la Mintia, unul dintre cele mai importante proiecte energetice aflate în derulare în România.

Discuțiile au vizat stadiul actual al investiției, calendarul de implementare și colaborarea dintre autoritățile române și investitor, în vederea îndeplinirii obiectivelor de securitate energetică, în contextul evoluțiilor regionale și europene.

Potrivit reprezentanților Mass Global Energy Rom, obiectivul proiectului este atingerea, în cursul acestui an, a unei capacități instalate de 1.700 MW. La finalizare, centrala de la Mintia ar urma să devină cea mai mare centrală electrică pe gaze naturale din Uniunea Europeană, realizată pe un singur amplasament.

Până în prezent, investițiile realizate la Mintia se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro. Proiectul este dezvoltat cu echipamente de ultimă generație, iar testele pentru punerea în funcțiune a turbinelor pe gaz sunt programate pentru acest an. Producția de energie electrică este estimată să înceapă în luna septembrie 2026.

Racordarea la rețelele de gaze și energie electrică

Un punct distinct al întâlnirii a fost reprezentat de racordarea centralei la rețelele de gaze naturale și energie electrică. A fost subliniată necesitatea accelerării lucrărilor de finalizare a conexiunii la Sistemul Energetic Național, realizate în colaborare cu Transelectrica, pentru respectarea calendarului de punere în funcțiune.

Finalizarea racordărilor va permite funcționarea centralei la capacitate maximă, cu un consum anual estimat de până la 2,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis că Guvernul va sprijini finalizarea racordării la rețeaua Transelectrica în cel mai scurt timp.

Proiect de stocare a energiei, în valoare de 1 miliard de euro

În cadrul întâlnirii, Mass Global Energy Rom a anunțat intenția de a dezvolta în România o nouă investiție în capacități de stocare a energiei electrice de tip BESS (Battery Energy Storage System), cu o valoare estimată de aproximativ 1 miliard de euro.

Proiectul ar urma să aibă o capacitate totală de 2.500 MW, distribuită în patru-cinci locații, inclusiv la Mintia. Obiectivul investiției este echilibrarea sistemului energetic și asigurarea energiei electrice în perioadele de vârf de consum, la „prețuri accesibile pentru consumatori”, transmite Guvernul.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța proiectului de la Mintia pentru creșterea capacității de producție a energiei electrice și pentru stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național, arătând că Guvernul va continua să sprijine implementarea investiției și buna coordonare instituțională.

La întâlnire au participat și președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, precum și consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Raul Gutin.

Proiectul centralei pe gaze de la Mintia este considerat un obiectiv strategic de importanță națională, cu impact asupra securității energetice, diversificării surselor de producție și dezvoltării economice regionale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ministrul Energiei garantează stabilitatea prețului la gaze: liberalizare treptată fără scumpiri de la 1 aprilie

Proiect de OUG privind limitarea adaosurilor la energie și gaze, publicat și retras rapid de pe site-ul Ministerului Energiei

Plafonarea gazelor, între protecție și control: avertismentul experților după anunțul lui Bolojan

Cum schimbă legea adoptată de Guvern procedura fiscală pentru sediile secundare. Avocat: Nu va aduce încasări suplimentare la buget