News Alert Modificări fiscale anunțate de ministrul Nazare: credite fiscale, facilități pentru microîntreprinderi și stimulente pentru investiții
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi, 5 februarie, la TaxEU Forum, un set de modificări fiscale aflate în pregătire, menite să stimuleze investițiile, cercetarea și să corecteze o serie de disfuncționalități din actualul regim aplicabil microîntreprinderilor.
Informațiile au fost sintetizate de Florin Bărbuță, consultant în comunicare economică și fiscală, printr-o postare publică, și a prezentat principalele direcții discutate de oficial.
Ministerul Finanțelor are în vedere introducerea unui credit fiscal dedicat activităților de cercetare, alături de scheme de susținere pentru cercetare și tehnologie. Măsura urmărește să încurajeze investițiile în inovare și dezvoltare, într-un context în care România rămâne sub media europeană la capitolul cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare.
Fonduri europene pentru industria de apărare
Un alt element anunțat vizează crearea unei scheme de susținere, finanțată din fonduri europene, pentru industria de apărare. Inițiativa se înscrie în tendința europeană de consolidare a capacităților industriale din acest sector și de reducere a dependențelor externe.
Printre măsurile cu impact direct asupra mediului de afaceri se numără creșterea amortizării super-accelerate pentru echipamente și investiții, de la 50% la 65%. Această modificare ar permite companiilor să deducă mai rapid costurile investițiilor, îmbunătățind fluxul de numerar și stimulând achizițiile de active productive.
Ministerul Finanțelor intenționează să crească atractivitatea facilității privind profitul reinvestit. În acest sens, va fi permisă utilizarea amortizării accelerate simple în cadrul acestei facilități, ceea ce ar putea duce la o reducere suplimentară a sarcinii fiscale pentru companiile care aleg să reinvestească profitul.
Schimbări importante pentru microîntreprinderi
O parte semnificativă a modificărilor vizează regimul microîntreprinderilor. Termenul în care o microîntreprindere este obligată să angajeze un salariat va fi extins de la 30 la 90 de zile, oferind firmelor mai multă flexibilitate la început de activitate.
De asemenea, se introduce posibilitatea ca firmele care depășesc plafonul de 100.000 de euro și pierd statutul de microîntreprindere să poată reveni ulterior la acest regim fiscal, dacă reîndeplinesc condițiile legale. Până acum, această revenire nu era permisă.
Vânzarea de active și concediile medicale, scoase din calculul plafonului
O altă problemă semnalată de mediul de afaceri și abordată de Ministerul Finanțelor este pierderea statutului de microîntreprindere în urma vânzării unor imobilizări. Noua propunere permite excluderea din plafon a unei imobilizări vândute pe an, pentru a evita ieșirea automată din regim doar dintr-o tranzacție punctuală.
Totodată, se reglează situația concediilor medicale. În prezent, dacă unicul angajat al unei microîntreprinderi intră în concediu medical timp de 30 de zile, firma își pierde statutul de micro. Această situație urmează să fie corectată.
Ministrul Finanțelor a mai anunțat revenirea bonificației de 3% pentru companii, precum și introducerea unei bonificații pentru persoanele fizice care își achită obligațiile fiscale în avans. Măsura are ca scop stimularea conformării voluntare și îmbunătățirea colectării la buget.