Live

Palatul Parlamentului, scutit de impozitul pe clădiri. Proiect de lege adoptat de Senat

Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Palatul Parlamentului ar putea fi scutit de la plata impozitului pe clădiri, după ce Senatul a adoptat miercuri, 17 decembrie, un proiect de lege care elimină această obligație fiscală pentru spațiile aflate în administrarea celor două camere.

Proiectul a fost adoptat cu 77 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și 6 abțineri.

Propunerea legislativă completează articolul 456 din Codul fiscal și a fost inițiată de deputații Gabriel Andronache (PNL), Silvia-Claudia Mihalcea (PSD), Ștefan-Ovidiu Popa (PSD) și Bogdan Rodeanu (USR).

Potrivit textului adoptat, nu se va datora impozit sau taxă pe clădiri pentru Palatul Parlamentului, atât pentru spațiile interioare, cât și pentru cele exterioare, aflate în administrarea Camerei Deputaților și a Senatului.

Scutirea se aplică exclusiv spațiilor utilizate conform destinației aprobate de Biroul permanent al fiecărei Camere, respectiv Biroul permanent al Camerei Deputaților sau al Senatului.

Legea urmează să intre în vigoare începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. În procesul legislativ, Senatul a fost primul for sesizat, iar Camera Deputaților este forul decizional.

Editor : Bianca Bâlu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ce va înseamna pentru români reducerea accizei și TVA-ului la combustibil. Economist: Costurile scad, însă presiunea bugetară crește

Isărescu: Economia se clatină sub presiunea războiului. Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu produce efecte negative

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a intrat în vigoare. MF anunță investiții majore în infrastructură. Situația fondurilor europene

Moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Mediului a picat. Opoziția nu poate demonstra blocarea proiectelor strategice