Live

News Alert ANAF îl dă în judecată pe fostul președinte Klaus Iohannis și cere instanței sechestru pe bunuri

Bianca Bâlu Data actualizării: Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov, a depus la Tribunalul Sibiu o acțiune în instanță împotriva fostului președinte al României, Klaus Iohannis. Prin această acțiune, statul solicită obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință aferentă cotei de 1/2 dintr-un imobil aflat în centrul municipiului Sibiu.

Potrivit comunicatului ANAF, demersul reprezintă o continuare a acțiunilor inițiate anterior pentru recunoașterea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului și pentru recuperarea prejudiciului generat de lipsa de folosință.

Instituția precizează că, întrucât pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul procesului s-a solicitat și instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor datorate Statului Român.

ANAF transmite că „vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”.

Fostul președinte era deja în vizorul ANAF

În urmă cu o săptămână, Digi24 anunța că ANAF plănuiește să solicite instanței aprobarea instituirii unui sechestru pe casa în care locuiește Klaus Iohannis, dar și pe alte bunuri ale fostului președinte, până la recuperarea sumelor datorate pentru chiriile încasate din imobilul din Sibiu pierdut în instanță. Familia Iohannis a încasat, timp de 16 ani, aproximativ un milion de euro din chirii pentru spațiul comercial de pe strada Nicolae Bălcescu, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități stabilite de un expert independent.

Surse citate anterior au indicat că ANAF intenționa să trimită solicitarea către instanță în 17 noiembrie, după ce procedura de mediere nu a dus la o înțelegere și soții Iohannis nu au acceptat o eșalonare la plată.

Problemele fostului președinte cu ANAF au escaladat după ce instituția a executat silit imobilul din Sibiu și le-a cerut soților Iohannis să predea cheile, considerând că aceștia nu au dat curs notificărilor de eliberare a imobilului. În plus, potrivit calculelor autorităților fiscale, Klaus Iohannis ar mai datora aproximativ un milion de euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1999–2015, perioadă în care imobilul a fost închiriat unei bănci.

Situația imobilelor din Sibiu are la bază o istorie juridică întinsă pe mai bine de două decenii, legată de retrocedările din anii ’90, de succesiunea persoanei considerate moștenitor și de tranzacțiile prin care familia Iohannis a devenit coproprietară pe jumătate din spațiul comercial de pe strada Nicolae Bălcescu, spațiu care ulterior a generat venituri importante din chirii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

ANAF clarifică zvonurile despre controale: Fiscul verifică veniturile nejustificate, nu rudele contribuabililor

Obligație majoră pentru firme în 2026: depunerea bilanțurilor și noile sancțiuni ANAF

ANAF lansează un asistent virtual: „ANA” va oferi informații despre obligațiile fiscale

ANAF actualizează formularele fiscale: taxa logistică devine obligatorie. Cine trebuie să o declare