Ministrul Sănătății, despre contractul cu Pfizer: Dozele de vaccin comandate depășeau cu mult populaţia României
Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat miercuri, 1 aprilie, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Dozele de vaccin din litigiul dintre România și Pfizer nu au fost comandate, însă fiind parte a unui contract, exista obligația ca acestea să fie plătite, a explicat ministrul de resort, într-o conferință de presă susținută la Ministerul Sănătății.
„Decizia Tribunalului de la Bruxelles se referă strict la cele 29 de milioane de doze care nu au mai fost comandate şi care nici nu au fost livrate în România, dar ele sunt parte din contractul semnat în anul 2021, luna mai.
Cantitate respectivă nu mai era necesară din punct de vedere al sănătăţii publice, având în vedere că la acel moment (2023), unele dintre vaccinurile comandate înainte începeau să expire, rata de vaccinare scădea, iar virusul nu mai era la aceeaşi intensitate ca în anii anteriori.
Este adevărat că în mai 2021 nu ştiam în ce direcţie va merge pandemia. Dar este evident că în mai 2021 ştiam sigur că populaţia ţării nu se va dubla, pentru că aceste doze de vaccin, comandate suplimentar faţă de celelalte doze, vorbim de aproape 30 de milioane de doze deja contractate. Şi mare atenţie: doar pentru Pfizer.
Nu uitaţi: noi mai avem încă trei contracte cu alţi trei producători. Deci, discutăm despre o comandă de aproximativ 30 de milioane de doze pusă în mai 2021 peste o altă comandă de aproximativ 30 de milioane de doze. Practic, s-a dublat cantitatea de vaccin într-un mod care nu ține de demografie și nici de rata de vaccinare”, a transmis Rogobete.
România, bună de plată
Ministrul Sănătății a evidenţiat că decizia justiției belgiene este o măsură executorie, astfel că România va trebuie să plătească suma stabilită de instanță, indiferent dacă face apel sau nu.
„Dacă nu erau contractate în mai 2021, astăzi, România nu ar fi avut această sumă de 3 miliarde de lei de plătit.
Ce este greşit, din punctul meu de vedere, este acea cantitate uriaşă care a fost semnată în mai 2021, care n-avea nicio legătură cu realitatea, care n-are nicio estimare medicală în directă legătură cu sănătatea publică sau cu rata de vaccinarea. Se vede de la distanţă că dozele de vaccin doar de la Pfizer depăşesc cu mult populaţia României, inclusiv cu rapel.
Indiferent dacă se face apel sau nu, România va trebui să plătească. Dacă se câştigă în recurs în forma de apel, sigur că banii vor fi reîntorşi către România”, a explicat Alexandru Rogobete.