Aurul atinge un nou record
Prețul aurului a urcat luni la un nivel record, depășind pragul de 3.900 de dolari, susținut de așteptările tot mai mari privind o reducere a dobânzii-cheie de către Rezerva Federală a SUA (Fed) și de tensiunile economice și politice din SUA, Franța și Japonia.
Cotația spot a aurului a crescut cu 1,4%, ajungând la 3.941,63 dolari pe uncie, după ce anterior atinsese un maxim istoric de 3.949,34 dolari. Contractele futures pentru livrarea în decembrie au urcat cu 1,5%, până la 3.967,70 dolari pe uncie.
În Franța, noul premier Sébastien Lecornu și guvernul său au demisionat luni, adâncind criza politică. În Japonia, Sanae Takaichi, o naționalistă radicală cu poziții ultraconservatoare, a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Liberal-Democrat (PLD), aflat la guvernare.
În același timp, blocajul bugetar din SUA a intrat în a șasea zi. Vezi și „Shutdown” la Washington: Blocajul va costa economia SUA 400 milioane de dolari pe zi
Investitorii pariază pe reducerea dobânzilor
Investitorii anticipează în prezent o reducere de 25 de puncte de bază la următoarea ședință a Fed din această lună, urmată de încă o reducere similară în decembrie.
Aurul s-a apreciat cu aproape 50% de la începutul anului, într-o evoluție record. Prețurile spot au depășit pentru prima dată pragul de 3.000 de dolari/uncie în martie și pe cel de 3.800 de dolari la sfârșitul lui septembrie, potrivit Reuters.
Argintul a urcat cu 1,4%, până la 48,63 dolari pe uncie, cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, platina a crescut cu 2,3%, până la 1.642,25 dolari, iar paladiul s-a apreciat cu 2,8%, până la 1.295,75 dolari.