România introduce transparența salarială: angajatorii vor fi obligați să publice salariile și să justifice diferențele între sexe

Bianca Bâlu Data publicării: Data actualizării:
salariu romania
sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Muncii a publicat luni, 30 martie, un proiect de lege care introduce reguli detaliate privind transparența salarială, marcând primul pas concret pentru aplicarea în România a noilor cerințe europene în domeniu.

Actul normativ stabilește măsuri clare pentru asigurarea egalității de remunerare între femei și bărbați și transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/970, care trebuie aplicată de statele membre până la 7 iunie 2026.

Transparența salarială devine obligație legală

Proiectul extinde obligațiile angajatorilor din toate sectoarele (public și privat) și introduce reguli explicite privind modul în care sunt stabilite, comunicate și verificate salariile.

Printre prevederile centrale se numără:

- obligația de a informa candidații despre salariu sau intervalul salarial încă din faza de recrutare;
- interdicția de a solicita istoricul salarial al candidatului;
- obligația de a face publice criteriile de stabilire și evoluție a salariilor;
- dreptul angajaților de a solicita informații despre nivelurile de remunerare din companie.

Informațiile cerute de angajați trebuie furnizate în maximum 30 de zile lucrătoare.

Salariații pot discuta liber despre salarii

Un element important este eliminarea restricțiilor privind confidențialitatea salariului.

Proiectul modifică Codul muncii astfel încât angajații nu mai pot fi împiedicați să divulge informații despre propriul salariu, atunci când acest lucru este necesar pentru verificarea respectării principiului egalității de remunerare.

Nerespectarea obligațiilor va fi sancționată cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei, care pot ajunge la 30.000 de lei în cazul abaterilor repetate.

În plus, angajații care se consideră discriminați pot solicita în instanță:

- diferențele salariale restante;
- bonusuri și alte beneficii neacordate;
- despăgubiri materiale și morale.

Sarcina probei revine, în multe cazuri, angajatorului, care trebuie să demonstreze că nu există discriminare.

Măsurile propuse de Ministerul Muncii reflectă aproape integral prevederile Directivei (UE) 2023/970, care schimbă modul în care salariile sunt gestionate la nivel european.