GRAFICE Inflația revine pe creștere și încetinește consumul. Patronat: Economia intră într-o fază de ajustare
Datele recente indică o schimbare de ritm în economia României, pe fondul reluării creșterii inflației și al încetinirii consumului. Rata anuală a inflației a urcat în martie la 9,87%, de la 9,31% în februarie, evoluție determinată în principal de scumpirea combustibililor și de contextul extern volatil, potrivit unei analize realizată de Confederația Patronală Concordia.
Această creștere vine după o perioadă de temperare și reflectă efectele cumulate ale ajustărilor din 2025, atât în zona prețurilor la energie, cât și în plan fiscal. Pe termen scurt, presiunile asupra prețurilor rămân ridicate, însă pentru a doua parte a anului există premise statistice de moderare a inflației, în principal ca efect de bază raportat la nivelurile ridicate de prețuri din vara anului trecut.
Vezi și Energia electrică s-a scumpit cu 57%, cafeaua cu 26%: ce ne arată ultimele date INS despre inflație
Scăderea consumului se reflectă în datele din retail
Creșterea inflației are un impact direct asupra comportamentului de consum. Datele din comerțul cu amănuntul arată o contracție continuă începută în a doua jumătate a anului trecut, ritmul anual al vânzărilor ajungând la minus 6,2% în februarie 2026. Segmentul bunurilor nealimentare a înregistrat o scădere mai accentuată, de minus 9,4%, indicând o reducere a cheltuielilor discreționare.
Această evoluție reflectă o ajustare a comportamentului gospodăriilor, care își prioritizează cheltuielile esențiale în contextul erodării puterii de cumpărare și al deteriorării încrederii, mai menționează Concordia.
În condițiile în care consumul privat a reprezentat principalul motor de creștere economică în ultimii ani, această schimbare are efecte directe asupra dinamicii economiei.
În acest context, probabilitatea ca primele două trimestre din 2026 să înregistreze o evoluție negativă a Produsului Intern Brut (PIB) real este ridicată.
Mediul de afaceri, afectat de costuri și finanțare
Pe lângă impactul asupra consumului, mediul de afaceri se confruntă cu o serie de presiuni simultane. Costurile cu energia și materiile prime rămân ridicate, iar condițiile de finanțare sunt în continuare restrictive. În plus, presiunea exercitată de stat pe piețele financiare interne limitează accesul sectorului privat la resurse mai ieftine.
În aceste condiții, companiile sunt nevoite să absoarbă o parte din creșterile de costuri, ceea ce afectează atât planurile de investiții, cât și gestionarea lichidității. Aceste evoluții sunt caracteristice unei perioade de inflație ridicată și incertitudine externă și indică o ajustare a economiei, nu o criză structurală.
Pe termen scurt, datele economice temperează perspectivele de creștere. O eventuală revenire depinde de stabilizarea inflației, de refacerea încrederii consumatorilor și a mediului de afaceri, precum și de menținerea unui cadru macroeconomic predictibil.