Vești bune la final de an: Comisia Europeană virează peste 500 de milioane de euro în conturile BNR. Pe ce vor fi alocați banii
Comisia Europeană a virat marţi, 30 decembrie, în conturile deschise la Banca Naţională a României (BNR), 586 milioane de euro, anunță prin intermediul paginii sale de Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Fondurile repartizate sunt alocate pentru Programul Transport 2021-2027, din Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională.
„Aceste sume provin din cheltuieli făcute iniţial prin PNRR de beneficiari din domeniul transporturilor, pentru proiecte mari de infrastructură, precum autostrada Ploieşti-Buzău-Focşani, dar şi alte investiţii importante.
În perioada septembrie-decembrie, Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, cu sprijinul Comisiei Europene, a mutat aceste proiecte în Programul Transport 2021-2027, pentru o utilizare eficientă a fondurilor europene.
Foarte important: aceşti bani nu provin din taxele şi impozitele românilor. Sunt fonduri europene care intră direct în economia României şi sunt investiţii directe în infrastructură, dezvoltare regională şi servicii publice”, explică Alexandru Nazare.
Ministrul de resort susține că „datorită nivelului ridicat al investiţiilor publice şi absorbţiei mai bune a fondurilor europene, 2026 va fi un an mai bun pentru economia României”.
Cu toate acestea, pe 29 decembrie, Ministerul Finanţelor a făcut plăţi de aproximativ 714 milioane de lei (echivalentul a 140 de milioane de euro) pe Titlul 60 (granturi PNRR, pentru investiţii realizate de autorităţile publice locale din fonduri europene: mobilitate urbană, eficienţă energetică şi alte investiţii utile comunităţilor).