Începe un exod al instituțiilor financiare din cauza Brexitului? Anunțul autorității germane de supraveghere a piețelor financiare

Data publicării:
brexit

Peste 45 de instituţii financiare intenţionează să se stabilească sau să îşi crească prezenţa în Germania, ca urmare a planului Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, a declarat marţi un oficial german, citat de Reuters, transmite News.ro.

Consumers Feel The Pinch With Christmas Around The Corner
Foto: Christopher Furlong/Getty Images

Numărul a fost menţionat de Felix Hufeld, preşedintele autorităţii germane de supraveghere a pieţelor financiare, BaFin, şi reprezintă cel mai important indiciu al impactului Brexitului asupra sectorului financiar din Germania.

Între băncile germane care au anunţat planuri de transferare a unora dintre operaţiunile lor din Uniunea Europeană la Frankfurt se află Citigroup, JPMorgan Chase, Morgan Stanley şi Standard Chartered.

În luna august, Hufeld a spus că Germania procesează peste 25 de solicitări de obţinere a unei licenţe bancare.

Hufeld a mai cerut marţi o coordonare mai mare în Europa pentru combaterea spălării banilor.

„Pentru mine, prevenirea spălării banilor este o sarcină absolut ugentă”, a spus Hufeld, adăugând că în Europa este necesată o coordonare mai bună.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri