Galerie foto: Video. Bill și Hillary Clinton nu s-au salutat cu soții Trump la funeraliile lui Bush Senior

Sicriul cu trupul lui George Bush Senior a ajuns în statul natal al acestuia, Texas. Cel de al 41-lea preşedinte al Statelor Unite este depus într-o biserică din Houston. Este finalul unei zile de doliu peste ocean, unde o ceremonie religioasă a avut loc la Catedrala Naţională din Washington, D.C. Un moment emoţionant şi istoric deopotrivă, fiindcă dincolo de zecile de oficiali prezenţi, ceremonia i-a adus laolaltă pe toţi cei cinci preşedinţi americani în viaţă. Fostul lider de la Casa Albă va fi înmormântat alături de soţia sa, în cadrul unei ceremonii private, joi.