Video. Bill și Hillary Clinton nu s-au salutat cu soții Trump la funeraliile lui Bush Senior

Data publicării:
State Funeral Held For George H.W. Bush At The Washington National Cathedral

Sicriul cu trupul lui George Bush Senior a ajuns în statul natal al acestuia, Texas. Cel de al 41-lea preşedinte al Statelor Unite este depus într-o biserică din Houston. Este finalul unei zile de doliu peste ocean, unde o ceremonie religioasă a avut loc la Catedrala Naţională din Washington, D.C. Un moment emoţionant şi istoric deopotrivă, fiindcă dincolo de zecile de oficiali prezenţi, ceremonia i-a adus laolaltă pe toţi cei cinci preşedinţi americani în viaţă. Fostul lider de la Casa Albă va fi înmormântat alături de soţia sa, în cadrul unei ceremonii private, joi.

Preşedintele american Donald Trump şi alţi patru predecesori ai săi asistau miercuri la funeraliile lui George H.W.Bush, într-un moment de rară unitate într-o Americă divizată, relatează AFP.

Prinţul Charles al Marii Britanii, cancelarul german Angela Merkel, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi regina Rania, preşedintele polonez Andrzej Duda, însoţit de Lech Walesa, se numără printre invitaţii la ceremonia organizată la Catedrala naţională din Washington. Fapt notabil, Donald Trump nu urma să ia cuvântul în cadrul ceremoniei începute la ora 11.00 (16.00 GMT), potrivit Agerpres.

La venire, Trump şi soţia sa, Prima Doamnă Melania Trump, i-au salutat, fără efuziuni, pe predecesorii lor la Casa Albă Barack Obama şi soţia sa Michelle, care erau aşezaţi chiar alături de ei. Nu s-au salutat şi cu soţii Clinton, Bill şi Hillary, şi Carter, Jimmy şi Rosalynn, care au părut în schimb să discute călduros cu vicepreşedintele Mike Pence.

State Funeral Held For George H.W. Bush At The Washington National Cathedral
State Funeral Held For George H.W. Bush At The Washington National Cathedral

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Cea mai mare parte a instituţiilor administrative au fost închise miercuri, fiind zi de doliu naţional. Nu a funcţionat nici Wall Street, iar voturile din Congres şi dezbaterile de la Curtea Supremă a SUA au fost amânate.

Decesul fostului preşedinte american, survenit vineri la vârsta de 94 de ani, a prilejuit un "armistiţiu" rar în actualitatea politică americană, tensionată şi dominată de un ton acerb, notează AFP. George H.W. Bush a făcut cunoscut că nu a votat pentru Trump, în 2016, iar Trump a folosit la rândul său un ton dur la adresa fiilor lui George W.H. Bush, fostul preşedinte George W.Bush şi fostul său rival la alegerile primare republicane Jeb Bush.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media



Donald Trump nu a asistat la funeraliile Barbarei Bush, soţia lui George H.W.Bush, decedată în aprilie. Dar, de vineri, actualul lider de la Casa Albă a renunţat la obişnuitul său stil tăios, părând hotărât să-şi manifeste deplinul respect faţă de "patriarh". Astfel, Trump a ţinut să pună la dispoziţie avionul prezidenţial pentru transportul din Texas la Washington al sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte şi, deşi nu a asistat, luni, la ceremonia solemnă de la Capitoliu, s-a dus ulterior să ţină un moment de reculegere la căpătâiul acestuia, alături de Prima Doamnă Melania Trump.

Marţi, cuplul prezidenţial american s-a întâlnit cu membri ai familiei Bush cazaţi la Blair House, reşedinţă rezervată oaspeţilor de marcă ai Casei Albe.

După funeraliile de la Washington, sicriul lui George H.W.Bush urmează să fie readus în Texas. Fostul preşedinte va fi înhumat joi, după o ultimă ceremonie la biserica St.Martin din Houston, alături de Barbara Bush, care i-a fost soţie timp de 73 de ani, şi de fiica Robin, care a murit de leucemie la vârsta de 3 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri