Băuturile energizante conțin tot mai multă cofeină. Americanii cer interzicerea comercializării către minori

Data publicării:
băuturi energizante pe rafturi
Conform Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului, nu există o doză sigură de cofeină dovedită pentru copii. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Creşterea nivelului de cofeină în băuturile energizante declanşează în SUA numeroase apeluri pentru interzicerea comercializării lor către minori. Pediatrii şi părinţii cer ca SUA să trateze băuturile energizante bogate în cofeină la fel cum o fac în cazul alcoolului şi ţigărilor, transmite Reuters, preluat de News.ro

Prime Energy, care a fost lansată anul acesta, are 200 mg de cofeină în cutia sa de 350 ml, depăşind nivelurile permise de cofeină în Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Produsele rivale precum băuturile energizante Ghost, ale Anheuser Busch InBev, şi băutura energizantă ”Kimade” produsă de Kim Kardashian conţin, de asemenea, 200 mg de cofeină. Monster Energy conţine 150 mg de cofeină.

Pe măsură ce conţinutul de cofeină din băuturile energizante a crescut de-a lungul anilor, unele ţări şi comercianţii cu amănuntul au interzis produsele, în timp ce câteva solicită dovada vârstei pentru cumpărare. 

În SUA şi Marea Britanie, nu există vreo reglementare naţională care să interzică vânzarea băuturilor energizante cu conţinut ridicat de cofeină. O singură doză poate conţine la fel de multă cofeină cât şase Coca-Cola.

Fără o obligativitate de vârstă legală, cum ar fi cele referitoare la alcool şi ţigări, este puţin probabil ca retailerii să restricţioneze accesul, a spus dr. Holly Benjamin, profesor de pediatrie şi chirurgie ortopedică la Universitatea din Chicago.

Conform Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului, nu există o doză sigură de cofeină dovedită pentru copii

”Comercianţii cu amănuntul ar putea alege să plaseze băuturi pentru sport şi băuturi energizante în diferite locaţii şi să eticheteze secţiunile diferit; dar, cred că este puţin probabil să se întâmple fără o reglementare care începe cu o mai bună etichetare a produselor şi o educaţie pe scară largă”, a spus dr. Benjamin.

Ea a adăugat: ”Orice băutură energizantă cu o doză mare de cofeină, cum ar fi Prime Energy, este nesigură pentru copii”.

Efectele secundare pentru copiii care consumă cofeină ar putea include bătăi rapide sau neregulate ale inimii, dureri de cap, convulsii, tremurături, tulburări de stomac şi efecte emoţionale adverse asupra sănătăţii mintale, a avertizat ea asupra consecințelor.

FDA examinează în prezent o solicitare a liderului majorităţii din Senatul SUA, Chuck Schumer, de a investiga conţinutul de cofeină din Prime Energy, precum şi marketingul acesteia pentru copii, a spus un purtător de cuvânt.

Cutiile colorate îi păcălesc pe părinți

Reprezentanţii Prime au refuzat să comenteze. Cei ai Ghost Energy, Monster Energy nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Congo Brands, care deţine Kimade, Alani Nu şi Prime Energy, nu a răspuns la cererile de comentarii.

Cofondatorii Prime, Logan Paul şi KSI, ambii influenceri pe reţelele sociale, au declarat în august că nu comercializează băutura copiilor, adăugând că retailerii ar trebui să controleze vânzările către minori.

Asociaţia Medicală Americană sprijină interzicerea comercializării băuturilor cu cofeină pentru copiii cu vârsta sub 18 ani, conform politicii sale stabilite în 2013. AMA îndeamnă, de asemenea, autorităţile de reglementare din SUA să impună ”ambalaje rezistente la copii” pentru consumul de băuturi energizante.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri