Chinezii au introdus mii de gâște într-unul din cele mai mari deșerturi din țară. Ce au vrut să descopere

Data actualizării: Data publicării:
Chinezii au introdus mii de gâște într-unul din cele mai mare deșerturi din țară
Foto: GettyImages

Un parc industrial din deşertul Ulan Buh, situat în nordul Regiunii Autonome Mongolia Interioară din China, a găsit o soluţie alternativă la lucrători angajaţi pentru eliminarea buruienilor - gâştele, relatează Agerpres citând agenţia Xinhua.

Circa 2.000 de gâşte au fost introduse la sfârşitul lunii mai în parcul industrial chino-israelian de prevenire şi control al deşertificării din judeţul Dengkou pentru a consuma iarba de pe 50 de hectare plantate cu peri. Chinezii au vrut să vadă dacă păsările sunt mai eficiente decât oamenii.

„Gâştele au avut un efect evident, buruienile dispărând în mare măsură”, a declarat Wang Huimin, un muncitor din cadrul parcului.

Potrivit lui Wang, gâştele ajută la economisirea costurilor forţei de muncă cu până la 250.000 de yuani (aproximativ 36.000 de dolari americani) pentru eliminarea buruienilor şi ajută totodată la fertilizarea solului.

Păsările urmează să fie vândute în octombrie, ceea ce va aduce un venit de până la 300.000 de yuani (aproximativ 43.000 de dolari americani), a precizat Wang.

Yuan Yan, directorul biroului pentru agricultură, creşterea animalelor şi ştiinţă şi tehnologie din Dengkou, a declarat că aceste gâşte reprezintă atât o modalitate biologică de a elimina buruienile, cât şi o sursă de venit, un proces eficient pentru controlul mediului deşertic.

Al optulea cel mai mare deşert din China, Ulan Buh, acoperă o suprafaţă totală de 1 milion de hectare, aproape o treime din suprafaţa sa fiind în Dengkou. După 70 de ani de management ecologic, peste 180.000 de hectare au fost plantate cu vegetaţie, care constituie o barieră ecologică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...