După 28 de ani petrecuţi la Zoo Oradea, ursoaica Pamela a fost mutată în sanctuarul de la Zărneşti

Data actualizării: Data publicării:
ursoaica oradea (8)

După 28 de ani petrecuţi într-un ţarc al Grădinii Zoologice din Oradea, o ursoaică se va bucura, în sfârşit, de libertate. O va face în sanctuarul de la Zărneşti, cea mai mare rezervaţie de urşi bruni din sud-estul Europei. Pamela, căci aşa a fost botezată bătrâna ursoaică, a fost preluată marți de specialiştii sanctuarului şi a ajuns la destinaţie după mai bine de şase ore de drum.

De la venirea pe lume, în 1990, Pamela nu a cunoscut decât ţarcul special amenajat la Grădina Zoologică din Oradea. După aproape trei decenii, şefii parcului zoo au hotărât să-i redea libertatea.

"Dat fiind vârsta înaintată a femelei ursoaică conducerea ADP a decis să o mute în mediul ei mai natural pentru ca ultimii ani din viaţă să îi petreacă în habitatul ei", a explicat Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public Oradea.

"Pentru ursoaica Pamela, care are acum 28 de ani, sunt ultimele ore petrecute în captivitate. Ea va fi preluată astăzi şi dusă în cea mai mare rezervaţie de urşi bruni din sud-estul Europei, cea de la Zărneşti, din judeţul Braşov", susţine Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.

Pentru a fi transportată spre noua ei casă, ursoaica a fost tranchilizată de specialişti veniţi de la Zărneşti.

"Am sedat-o, am reuşit să o punem în maşină. I-am făcut medicamentul de trezire, noi preferăm să îi facem medicamentul de trezire ca să ştim că e totul ok cu ursul până plecăm, să nu avem complicaţii pe drum, să putem să vedem că respiră bine, că se mişcă bine", spune Ciprian Cocianu, medic veterinar.

ursoaica oradea (1)
ursoaica oradea (1)

(GALERIE FOTO. Clic pe prima fotografie pentru a le vedea pe toate celelalte)

Odată ajunsă la Zărneşti, ursoaica va sta o perioadă în carantină, după care va fi eliberată în sanctuarul care se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare.

"- Un urs, în libertate, trăieşte cam 25-27 de ani. La noi, am avut un urs care a trăit până la 43 de ani.
- Pamela are 28 de ani.
- Deci va mai avea de trăit, mai ales că i se îmbunătăţesc condiţiile de trai", consideră Florin Ticuşan, managerul rezervaţiei de la Zărneşti.

La Grădina Zoologică din Oradea rămân doi urşi, dintre care unul este chiar puiul Pamelei.

"Puiul Pamelei mai are un ortac, tot un băieţel, adus de la Braşov, acum câţiva ani. Ei se simt bine, au un ţarc foarte bine amenajat, un spaţiu suficient, avem peste 2.000 de metri pătraţi", a precizat Alexandru Szabo, administratorul Grădinii Zoologice din Oradea.

La sfârşitul lunii aprilie, o altă ursoaică, adusă de la grădina zoologică din Piatra Neamţ, a fost eliberată în sanctuarul de la Zărneşti. În total, 100 de animale se află în rezervaţia din Braşov.

Citiți și: FOTO. Poveștile triste ale urșilor de la rezervația din Zărnești

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri