Inteligența albinelor îi uluiește pe oamenii de știință. Cum au fost învățate să numere și să recunoască chipuri umane

Data publicării:
albina pe o floare
Albinele dovedesc o inteligență nebănuită Foto: Profimedia Images

Albinele sunt un simbol al hărniciei și sunt esențiale pentru plante și biodiversitate, dar apar dovezi care arată că ele sunt ființe unice, deosebit de inteligente, conștiente, capabile să simtă și să-și dea seama de realitatea înconjurătoare. Cercetătorii au fost surprinși să descopere cât de multe știu să facă, de fapt, albinele, relatează un articol apărut în The Observer.

„Avem acum dovezi care arată că există un anumit nivel de conștiență la albine - există o sensibilitate, au stări asemănătoare emoțiilor”, spune Lars Chittka, profesor la Universitatea Queen Mary din Londra. „Activitatea desfășurată de noi, precum și de alte laboratoare de cercetare arată că albinele pot număra, pot recunoaște imagini ale fețelor umane, pot învăța concepte abstracte și pot învăța să folosescă instrumente simple”, spune profesorul Chittka.

Profesorul studiază albinele de 30 de ani și este considerat unul dintre cei mai mari experți din lume în ceea ce privește sistemele senzoriale și cogniția (capacitatea de cunoaștere) albinelor. În cea mai recentă carte a sa, „The Mind of a Bee” (Mintea unei albine - n.r.), el susține că albinele au nevoie de protecție din partea oamenilor, nu doar pentru că sunt utile pentru polenizarea plantelor și biodiversitate, ci și pentru că ele ar putea fi ființe sensibile, iar oamenii au obligația etică de a le asigura supraviețuirea.

Lars Chittka crede că albinele au emoții, pot planifica și imagina lucruri și se pot recunoaște pe ele însele ca entități unice, distincte de alte albine. El a tras aceste concluzii în urma experimentelor cu albine lucrătoare femele efectuate în laboratorul său.

Honey bee collecting pollen
O serie de experimente și „antrenamente” cu recompense dulci au demonstrat inteligența albinelor Foto: Profimedia Images

Albinele pot fi antrenate să recunoască un chip uman

„Ori de câte ori o albină reușește ceva corect, ea primește o recompensă dulce. Așa le antrenăm, de pildă, să recunoască chipurile umane”, explică profesorul.

Într-un experiment, albinele, cărora li s-au arătat mai multe imagini monocrome cu fețe umane, au învațat că una dintre ele este asociată cu o recompensă dulce.  „Apoi, le-am arătat o selecție de diferite alte fețe, dar fără vreo recompensă. Și le-am întrebat: pe care o alegeți acum? Și, într-adevăr, ele au putut să o găsescă pe cea corectă dintr-o serie de fețe diferite”, a povestit profesorul Chittka.

Este nevoie doar de 12 până la 24 de astfel de ședinte de antrenament pentru ca albinele să capete competența de a recunoaște chipul respectiv, a precizat el.

Cum au fost învățate albinele să numere

Un alt experiment și-a propus să testeze capacitatea albinelor de a învăța să numere. Albinele au fost antrenate să zboare către o sursă de hrană trecând pe lângă trei repere identice. „După ce au zburat suficient până acolo, fie am mărit numărul de repere pe aceeași distanță, fie l-am redus. Atunci când reperele erau mai apropiate, albinele aveau tendința de a ateriza mai devreme decât înainte, iar atunci când reperele erau plasate la o distanță mai mare, se întâmpla invers. Așadar, ele foloseau numărul de repere pentru a spune: aha, am zburat destul de departe, acesta este locul bun pentru a ateriza”, a explicat profesorul.

Reperele au fost identice, pentru că profesorul a vrut să se asigure astfel că albinele nu identificau unul anume atunci când decideau cât de departe să zboare. „Chiar au putut obține soluția doar numărând numărul de repere”, spune profesorul.

bees
Albinele pot învăța unele de la celelalte Foto: Profimedia Images

Există și albine „geniale”

Albinele sunt, de asemenea, capabile să își imagineze cum vor arăta sau cum se vor simți lucrurile. De exemplu, pot să identifice vizual o sferă pe care anterior doar o simțeau în întuneric - și invers. Și pot înțelege concepte abstracte precum „același” sau „diferit”, mai spune profesorul Chittka.

El și-a dat seama că unele albine, ca ființe individuale, sunt mai curioase și mai sigure pe ele decât altele. Ca și în cazul oamenilor, la un moment dat poate apărea o „albină genială”, care face ceva mult mai bine decât toți ceilalți indivizi ai unei colonii sau chiar decât toate celelalte albine testate.

Albinele, a mai descoperit cercetătorul, învață cel mai bine urmărind alte albine care îndeplinesc cu succes o sarcină, astfel încât odată ce antrenezi un singur individ din colonie, abilitatea se răspândește rapid la toate celelalte albine.

Albinele se pot perfecționa singure

La un moment dat, Chittka a antrenat în mod deliberat o albină pentru a îndeplini o sarcină într-un mod mai puțin optim. Aceasta era albina care făcea demonstrația. Însă albina care îi observa comportamentul nu s-a mulțumit să copieze pur și simplu acțiunea pe care o văzuse la cealaltă, ci și-a îmbunătățit spontan tehnica rezolvând sarcina mai eficient fără niciun fel de încercări prealabile și fără eroare.

Acest lucru, spune profesorul, arată nu numai că o albină are o „intenționalitate” sau o conștientizare a rezultatului dezirabil al acțiunilor sale, ci și că există „o formă de gândire”.  Este o modelare internă de tip „cum voi ajunge la rezultatul dorit?” care primează în fața unui „hai să încerc pur și simplu!” - explică profesorul Chittka.

Albinele au sentimente: „Se comportau ca și cum ar fi văzut fantome”

Cercetătorul și-a pus întrebarea dacă astfel de creaturi inteligente au și sentimente.

În cadrul unui alt experiment, atunci când albinele au aterizat pe o floare a fost simulat un atac din partea unui păianjen care se numără printre dușmanii lor. După acest experiment, întregul lor comportament s-a schimbat. Au devenit, în general, foarte ezitante să mai aterizeze pe flori și au inspectat fiecare dintre ele în amănunt înainte de a se decide să aterizeze pe ea, a povestit profesorul.

Albinele au continuat să manifeste acest comportament anxios chiar și la câteva zile după ce au fost atacate și uneori chiar se comportau „ca și cum ar fi văzut fantome” - adică, inspectau o floare, dar o respingeau, chiar dacă vedeau că nu era prezent niciun păianjen și niciun pericol, a detaliat cercetătorul. Se comportau ca și cum ar fi avut un fel de tulburare de stres post-traumatic. Păreau mai nervoase și arătau aceste efecte psihologice bizare de respingere a unor flori perfect bune, din partea cărora nu exista nicio amenințare. După ce inspectau florile, zburau pur și simplu mai departe. „Acest lucru ne-a indicat o stare asemănătoare unei emoții negative”, a arătat Lars Chittka.

Honey bee with pollen
Cel mai probabil, albinele sunt ființe capabile să simtă emoții Foto: Profimedia Images

Experimentul a fost repetat și în sens invers - în flori a fost pusă o mică recompensă, iar albinele au devenit mult mai puțin ezitante, părând mulțumite.

Dr. Jonathan Birch, care conduce la London School of Economics un proiect privind senzitivitatea animalelor, crede că cel mai probabil albinele sunt ființe capabile să simtă. Ar fi puțin probabil ca ele să nu simtă niciun fel de emoții, dat fiind nivelul de cunoaștere sofisticată pe care îl dovedesc. „Senzitivitatea înseamnă capacitatea de a avea sentimente. Și ceea ce vedem acum este o dovadă că există la albine aceste stări asemănătoare emoțiilor”, spune profesorul Birch.

Din secretele stupului. Alte observații uimitoare despre albine

În cartea sa intitulată „L'esprit de la ruche: la vie secrète des abeilles” (Spiritul stupului: viața secretă a albinelor - n.r.), și specialistul francez Jean Meurisse descria, anul trecut, observațiile sale de-o viață despre comportamentul uluitor al albinelor, scrie Ouest-France. O colonie de albine are similitudini cu o societate umană - este capabilă să comunice, să facă alegeri, să ia decizii cruciale sau să gestioneze cu eficiență viața cotidiană a comunității.

Autorul arată, de pildă, că în ciuda unei percepții greșite, albinele nu trăiesc pentru a produce miere, ci pentru a poleniza. Mierea este pur și simplu hrana de care albina are nevoie pentru ea însăși și, mai ales, pentru urmașii săi, care îi vor asigura descendența și, prin urmare, supraviețuirea speciei.

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, regina dintr-un stup nu „conduce”. Termenul de regină nu este potrivit, dar acest titlu i-a fost dat în secolul al XVII-lea, din greșeală, deoarece mijloacele de observare nu erau atât de dezvoltate ca în prezent. Într-adevăr, regina nu comandă, nu organizează nimic, nu alege nimic. Ea este pur și simplu cea care depune ouă, dar este singura care depune ouă, celelalte albine fiind doar femele sterile. Singurul ei rol este să depună ouă, în celule a căror construcție nu a decis-o și nici nu a supravegheat-o ea.

Albinele, ființe sociale. În izolare, mor

Și Jean Meurisse a remarcat inteligența albinelor, însă el face o distincție între albină ca individ și colonia sa. Micuța albină are, de una singură, un creier și o anumită inteligență care îi permite să facă față cu o virtuozitate extraordinară tuturor sarcinilor sale zilnice, să se deplaseze cu ajutorul unor instrumente de navigație ce ar face să pălească toate sistemele noastre GPS, să folosească limbaje elaborate pentru a comunica cu celelalte albine. Dar albina nu poate trăi singură, fără colonia sa. Dacă este separată de colonie, moare din cauza izolării după câteva zile, chiar dacă este hrănită din abundență. Pe de altă parte, nici colonia nu poate exista fără albinele sale individuale, legate între ele printr-o coeziune remarcabilă.

Este clar că inteligența colectivă a coloniei este mult mai mare decât suma inteligențelor tuturor albinelor care o alcătuiesc. Colonia, prin coeziunea sa și deciziile sale aparent colective, poate fi considerată ca o ființă de sine stătătoare, cu o inteligență remarcabilă.

Cum comunică între ele albinele?

Albinele au mai multe limbaje elaborate. Cel mai cunoscut este „dansul zbârnâit”, prin care albinele-cercetaș le comunică celor culegătoare toate informațiile de care au nevoie pentru a ajunge la locul de recoltare. Există, de asemenea, „limbajul antenelor”: albinele își lovesc reciproc antenele într-un cod oarecum asemănător cu codul Morse, transmițându-și astfel mesaje între ele.

Pe lângă aceste limbaje sofisticate, există și alte modalități de comunicare, mai ad-hoc: albinele folosesc, de asemenea, emisii de unde de frecvență joasă pentru a schimba mesaje simple sau avertismente.

Printre numeroasele modalități de comunicare se numără și mirosurile. Acestea sunt, de fapt, emisii de hormoni externi numiți feromoni care funcționează adesea ca un semnal. De pildă, dacă vă apropiați prea mult de un stup, vă poate înțepa o albină. Ea își face treaba. Albina nu atacă niciodată, ci doar se apără sau își apără colonia. În același timp cu înțepătura, veți simți un miros ușor, plăcut, de lămâie, emanat de albina-paznic. Acesta este un feromon care înseamnă „cer întăriri”. Și veți vedea, într-adevăr, întăririle sosind în 10 secunde, toate pregătite să înțepe, scrie Jean Meurisse în cartea sa.

Beekeeper wearing protective clothing approaching bee hive
Albinele sunt ființe eminamente sociale și nu pot trăi în afara coloniei Foto: Profimedia Images

Cum își găsesc albinele stupul?

Un alt exemplu de miros purtător de informații - și poate cel mai important dintre toți feromonii - este mirosul reginei. Fiecare regină are un miros specific, diferit de cel al celorlalte regine, pe care îl transmite tuturor albinelor din colonie. Acest miros este un fel de carte de identitate pentru colonie și datorită lui albinele din colonii diferite nu se amestecă.

Atunci când se întorc din misiunea lor de recoltare, albinele trec pe lângă mai mulți „paznici”, care le verifică mirosul și, prin urmare, identitatea, asigurându-se că aparțin stupului. Dacă a nimerit la o adresă greșită, albina respectivă este respinsă fără milă. 

Pericolul dispariției

Toată această lume fascinantă a albinelor este pândită însă de pericolul dispariției. În parte, din cauza schimbării climei - între altele, căldura ucide polenul plantelor -, dar și a folosirii unor pesticide în agricultură. Oamenii de știință și apicultorii știu acest lucru de aproximativ 15 ani, dar abia acum publicul larg începe să fie informat.

Începând cu anii 2000, 30 la sută din albine au dispărut în fiecare an. În 2017, unele regiuni din Franța au suferit o pierdere de 80 la sută. Dintre toate dezastrele naturale, acesta este unul dintre cele mai silențioase și mai grave. S-ar putea crede că, de atunci, la o rată de aproape o treime în fiecare an, toate albinele ar fi trebuit să dispară până acum. Apicultorii încearcă însă să contracareze acest fenomen prin recrearea în fiecare an a unor roiuri artificiale, care permit compensarea parțială a dispariției coloniilor.

Și, cine știe, poate până la urmă chiar inteligența umitoare a albinelor va fi cea care le va salva.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri