Cezarienele la cerere, doar cu bani. Ministerul Sănătății vrea să taxeze serviciile medicale solicitate de pacient

Data publicării:
bebelusi maternitate

Un studiu efectuat în 2012 arăta că 40 la sută din totalul naşterilor din România se fac prin intervenţii chirurgicale, în vreme ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un procent de zece la sută.

Uneori, femeile apelează la această metodă de teamă. „Să fiu sinceră sunt cam fricoasă. Cred că tot cezariană aş alege, deşi mi-ar fi plăcut să ştiu ce înseamnă şi natural”, spune o viitoare mamă, Cristina Zidaru.

Din 2014, Ministerul Sănătăţii vrea să le pună la plată pe femeile care aleg să nască prin cezariană dacă nu există o opinie medicală care să susţină necesitatea procedurii.

Pachetul de bază a fost construit pe dovezi și nevoie, nu cerere. Sunt criterii medicale extrem de obiective legate de nevoia de a face o cezariană”, spune Adrian Pană,m secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

O astfel de măsură ar putea duce la apariţia unor efecte nedorite, susţin unii medici. „Se spune așa: complicațiile după nașterea pe cale vaginală sunt mai mici decât complicațiile pe cale cezariană. Complet fals. Rata de complicații este mai mică la operația cezariană. Însă atunci când se face comparația cu nașterea cezariană făcută in extremis, la sarcina ajunsă într-un impas major, atunci, evident, că rata complicațiilor diferă”, explică conf. dr. Alexandru Anca, şeful Secţiei de obstetrică-ginecologie de la Spitalul Universitar.

Măsura ministerului va mai avea un efect - scumpirea naşterilor în sistemul privat. La o astfel de maternitate, o naştere costă între 6.000 şi 10.000 mii de lei. Casele de asigurări decontează aproximativ 1.400 de lei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri