Sari la conținut

Operaţie în premieră la „Marie Curie”. La nivel european a fost făcută de cel mult zece ori

Aceeastă operaţie este foarte dificilă, iar la nivel european a fost făcută de cel mult zece ori.

Pentru Ilinca, o pacientă de doi ani şi şapte luni, semnele bolii au fost vizibile după primele luni de viaţă.

Pe la trei, patru luni am văzut la baie că nu este coloana dreaptă, aşa cum ar trebui, şi atunci ne-am îngrijorat, am mers şi-am făcut radiografii. Medicul ne-a spus că se operează, asta fiind o veste bună şi că se rezolvă”, spune Hurjui Mihaela, mama pacientei.

Intervenţia chirurgicală este dificilă. Boala este rar întâlnită la nivel mondial: unul din 20.000 se poate naşte cu această afecţiune. Ilinca trebuia operată pentru că viaţa ei devenise o cursă contracronometru.

Deformarea este aşa de mare, încât există riscul apariţiei unui sindrom de insufucienţă toracică, urmat de insuficienţă respiratorie. Este posibi să apară şi o pareză sau paralizie de membre pelvine sau incontinenţă de urnină şi materii fecale”, explică Gheorghe Burnei - şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul „Marie Curie".

La operație au participat 16 cadre medicale

Doctorul Burnei a condus o echipă formată din 16 cadre medicale: opt medici, doi anestezişti, patru asistente şi două infirmiere. Ca să poată face această operaţie în România a fost nevoie de aparatură medicală performantă din străinătate.

Operaţia presupune implantarea unui dispozitiv medical adus din Statele Unite ale Americii, pentru care părinţii au plătit 17.000 de euro, bani nedecontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă ar fi ales o altă metodă chirurgicală, fata ar fi trebuit să fie operată din şase în şase luni.

Aproape cinci ore a durat operaţia şi a decurs fără probleme.

Aici aveţi secvenţial coloana îndreptată, şururburile de ghidaj, cele de sus şi de jos. În rest, coloana este îndreptată. Pe masa de operaţie s-a făcut testul de trezire, a mişcat şi aşteptăm rezultatul final, acela de a merge şi de a-şi relua activitatea”, a declarat Gheorghe Burnei.

Fetiţa este ţinută sub anestezie încă 24 de ore după terminarea operaţiei, urmând ca în cel mult şapte zile să poată merge pe picioarele ei. În două săptămâni, medicii au spus că Ilinca va fi deja acasă.

Etichete: probleme , capitala , spital , operatie , Marie Curie , copil , fara

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale