Pacienții ar putea plăti și 1.000 de lei dacă vor să îi trateze un anumit medic

Data publicării:
medici bani

În sistemul de sănătate sunt vacante 45.000 de posturi, care însă nu pot fi ocupate pentru că spitalele nu au suficienţi bani să plătească salariile tuturor angajaţilor de care ar avea nevoie. În această situaţie s-a ajuns pentru că, până acum un an, se putea face o angajare doar după ce şapte posturi erau eliberate. Acum, ministrul Sănătăţii promite că angajările vor fi reluate.

„După rectificarea bugetară, la solicitarea spitalelor vom vedea în ce măsură banii suplimentari pe care putem să îi avem îi putem folosi pentru angajări suplimentare”, spune Eugen Nicolăescu.

Medicii nu sunt însă la fel de optimişti. Chiar şi atunci când au mai fost scoase posturi la concurs, cele mai multe au rămas neocupate din cauza salariilor mici şi a lipsei de specialişti.

Fonduri suplimentare pentru plata salariilor medicilor ar putea veni chiar de la pacienţi. În propunerile făcute pentru noua lege de salarizare a medicilor se prevede ca pacienţii să suporte o parte din costurile spitalizării, dacă vor să fie trataţi cu prioritate. Aceşti bani ar urma să fie împărţiţi între echipa medicală care s-a ocupat de caz şi spital.

„Numai acel pacient care doreste un anumit medic fără să se mai respecte o programare, numai acel pacient va plăti”, precizează prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Deocamdată nu s-a stabilit valoarea acestor taxe. Variantele de lucru arătau că un pacient ar putea plăti între 150 şi 1.500 de lei. Sume suplimentare la salarii ar putea veni şi în funcţie de vechimea în spital sau de complexitatea cazurilor tratate. Proiectul de lege final privind salarizarea medicilor va fi făcut public săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri