Verificări la Iaşi şi Hunedoara. Unul din doi locuitori apelează într-un an la serviciile medicale

Data publicării:
numar 112 ambulanta digi24 august 2015-1

La Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi vin zilnic 200 de pacienţi pentru consultaţii în regim de urgenţă. 15% dintre cazuri ar putea fi tratate la fel de bine de un medic de familie.

La noi, medicul de familie nu prea se implică atât de mult, mai mult ca să scape ne trimite, duceţi-vă la.... De multe ori mi s-a spus că nu era cazul să ajungeţi aici, ce fel de medic de familie aveţi,” spune tatăl unui pacient.

Situaţia este similară şi la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. Din cei peste 37 de mii pacienţi consultați anul trecut de medicii de la UPU, doar 7% reprezentau urgenţe.

Am venit în spital, aici, să-mi consult copilul. N-am fost la medicul de familie, am venit aici, am zis că-s mai speciali,” zice o mamă.

Serviciul se aglomerează și încep să apară discuții, că el stă prea mult, că e o urgență și nu e luat mai repede,” explică Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii Sf. Maria Iași.

Medicii de familie spun că mulţi dintre cei care merg la urgenţă nu au asigurări medicale şi aceasta este singura metodă prin care pot primi asistenţă medicală gratuită.

Alternativa obișnuită pentru dânșii e să se ducă în unitățile de primiri urgențe,” precizează Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.

O situaţie similară este şi în Hunedoara. La Spitalul Judeţean, anul trecut au fost cu 5% mai multe solicitări decât în 2014.

“În anul 2015 s-au prezentat 45.900 de pacienți, dintre care 10% au fost victime din accidente rutiere, cam 15% traumatisme de diferite etiologii, 10% afecțiuni dentare și cam 65% afecțiuni de interne și chirurgicale,” spune Tănase Popa, șef UPU Spitalul Județean Deva.

Situaţia din cele două judeţe a atras atenţia secretarului de stat Raed Arafat.

„Cele două județe în roșu vor face obiectul unei analize amănunțite în acest an, să vedem de ce în aceste două județe utilizarea unității de primiri urgențe este mult mai mare decât în restul țării,” a declarat Raed Arafat, secretar de stat MAI.

În funcţie de rezultatul acestor verificări, autorităţile vor încerca să găsească soluţii pentru ca Unităţile de Primire Urgenţe să nu mai fie aglomerate inutil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate