Sari la conținut

Digicult. Interviu cu Eric-Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai publicați, dar și cei mai citiți scriitori contemporani

Cărţile lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt traduse în peste 40 de limbi. În România, autorul francez este unul dintre cei mai publicaţi, dar şi cei mai citiţi scriitori contemporani. Succesul său extraordinar se datorează nu doar talentului, ci şi emoţiei pe care Schmitt a reuşit să o transmită cititorilor, în fiecare dintre cărţile sale. Emoţie, dar şi empatie. Pentru autorul francez, modul în care acesta reuşeşte să intre în pielea personajelor este un element esenţial.

Alida Mocanu: Sunt personaje care vă bântuie, uneori. Hitler, de exemplu. Este periculos pentru scriitor să intre în sufletul personajului...

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Da. Cred că singura mea calitate, ca scriitor, este empatia. Aşa cum spuneţi, sunt 100% empatic. Exact ca în viaţa de toate zilele. Mereu încerc să înţeleg lucrurile din perspectiva celuilalt. Am o sensibilitate în acest sens. Doar că, uneori, experienţele pot fi la limită. Ca atunci când scriam romanul despre Adolf Hitler şi viaţa sa dublă.
Scriam despre Hitler pe care îl ştim, dar şi despre Hitler care se voia pictor. Dacă ar fi fost pictor, nu ar mai fi acumulat atâtea frustrări, s-ar fi dedicat artei şi nu resentimentului şi răzbunării.
În timp ce scriam despre toate acestea, trăiam cumva în mintea unui personaj pe care îl detest. A fost ca o probă pentru mine.  Încercam să-l înţeleg pe Hitler din interior, prin prisma gândirii lui, deşi îl urăsc.

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut într-o familie de atei. Este doctor în filosofie şi a fost el însuşi ateu. Până la vârsta de 28 de ani. Atunci, autorul francez a participat la o expediţie în deşertul Ahaggar, din centrul Saharei. A fost momentul care i-a schimbat întregul parcurs spiritual. Schmitt, ateul agnostic, a cunoscut extazul şi misterul divin.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: La început, credinţa mea era asemeni unui firicel de apă în deşert. Acum, devenise un râu, un fluviu de credinţă. Mă schimbasem. Nu ştiam mai multe decât ştiusem înainte despre Dumnezeu, dar, din acel moment, credeam. Cred cu tărie în misterul divin. Când mă îndoiesc de el, fac apel la încredere. Îmi spun că sigur există un sens care îmi scapă. Când nu înţeleg ceva, îmi spun că spiritul meu este cel limitat, nu lumea. Acum am încredere oarbă în misterul divin.  Asta îmi permite, ca om şi ca scriitor, să tratez subiecte grele, delicate, serioase, dar care, în definitiv, nu sunt chiar atât de dramatice. 

Alida Mocanu: Cu alte cuvinte, nu mai aveţi „îndoiala”. Îndoiala este caracteristică filosofilor...

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Da, acum sunt un dublu Schmitt: Schmitt-filosoful şi Schmitt-credinciosul. Cei doi convieţuiesc. Filosoful se îndoieşte de toate, pentru că a filosofa înseamnă a-ţi pune întrebări. Dacă îl întrebaţi pe Schmitt: „Există Dumnezeu?”, Schmitt-filosoful va răspunde că nu ştie, dar Schmitt-credinciosul va spune că da, există. Dar „a şti" şi „a crede” sunt două lucruri diferite. Intelectul mă face să spun „Ştiu" sau „Nu ştiu". Însă inima şi imaginaţia mă fac să spun „Cred" sau „Nu cred". Toţi procedăm astfel, fără excepţie. Toţi facem apel la inteligenţă, dar şi la imaginaţie. Îmi place să spun că eu sunt un credincios agnostic: nu ştiu dacă Dumnezeu există, dar cred că DA. Există agnostici atei care spun că nu ştiu dacă există Dumnezeu, dar ei cred că NU. Există agnostici indiferenţi care nu ştiu dacă există Dumnezeu şi nici nu le pasă. Problema este atunci când cineva spune: „Da, ştiu că Dumnezeu există şi mi-a transmis cutare sau cutare lucru" sau „Ştiu că Dumnezeu NU există!". Despre aceşti oameni vorbesc în cartea mea, despre cei care cred că ştiu. Ei, de fapt, confundă a crede cu a şti.

OMUL CARE VEDEA DINCOLO DE CHIPURI

Pe Eric-Emmanuel Schmitt, echipa Digicult l-a întâlnit, de curând, la Bucureşti, cu ocazia lansării ultimului său roman tradus în limba română, „Omul care vedea dincolo de chipuri". Cu acest volum, autorul francez revine la una dintre temele sale preferate, experienţele spirituale: filosofie şi suspans, meditaţie asupra violenţei umane, dar şi asupra sacrului.

Alida Mocanu: Mi-a plăcut foarte mult felul în care începeţi romanul. Prima propoziţie este: „Dormi?”.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Prima propoziţie este cheia cărţii, întotdeauna. „Dormi?" este o întrebare pe care o auzim frecvent. Şi atunci ne trezim, sau ne prefacem că dormim, sau chiar dormim. Am început romanul cu propoziţia „Dormi?", pentru că acţiunea cărţii este între realitate şi vis.  Augustin este un tânăr de 20 de ani, inocent, foarte vesel, chiar dacă duce o viaţă groaznică. Augustin este orfan. Nu are un acoperiş deasupra capului, trăieşte în spaţii abandonate, nu are ce mânca, uneori halucinează din cauza foamei. Dar Augustin este o forţă care merge mereu înainte. Eroul meu se transformă de-a lungul romanului, oscilează între vis şi realitate. Realitatea lui Augustin este foarte violentă. La începutul romanului, este martorul unui atentat cu bombă.  Este şi el aruncat de suflul exploziei, leşină, dar nu este rănit. Este, însă, martorul acestui atentat ucigaş. Dar, în acelaşi timp, Augustin este şi un tânăr înzestrat cu un har aparte: vede morţii care bântuie în preajma celor vii. Pentru că da, chiar şi în spatele dumneavoastră, acum, există morţi. Şi în jurul meu există. Şi, din punctul acesta de vedere, noi, oamenii, suntem diferiţi. În carte, unele personaje au în jurul lor morţi cu care discută constructiv. Alţii au în jur morţi, dar nu acceptă ideea morţii, sunt prizonieri ai trecutului. Şi Augustin, personajul meu, îi vede pe toţi aceşti morţi. Unii sunt prizonieri ai unei ideologii, alţii sunt marcaţi de poveşti de familie. Alţii sunt resemnaţi cu moartea şi cu trecutul lor. Aceştia comunică armonios cu cei care nu mai sunt în viaţă. Iar Augustin are darul de a-i vedea pe toţi şi de a înţelege esenţa prezenţei lor.  Este un dar pe care orice scriitor şi-l doreşte: să surprindă esenţa unui individ-personaj.

PANTEONUL LUI SCHMITT

În timpul unui interviu cu însuşi autorul cărţii, Augustin, protagonistul romanului, îi vede pe Mozart şi Schubert, pe Pascal şi Diderot. Este ceea ce Augustin numeşte „Panteonul morţilor”. Personalităţi din alte timpuri care au marcat decisiv viaţa şi cariera scriitorului. Alături de ele, tânăra cu o privire veşnic nedumerită: un personaj REAL din viaţa lui Eric-Emmanuel Schmitt.

Pe la treizeci de ani, a doborât-o o boală şi s-a stins după o interminabilă agonie. Am găsit o filă pe patul ei de spital:"În jurul meu, totul e alb şi liniştit" - un singur rând în partea de sus a unei file goale. Un fir de viaţă deasupra neantului. Ultimul ei text” - Éric-Emmanuel Schmitt - Omul care vedea dincolo de chipuri.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Acel personaj este o femeie pe care am iubit-o enorm. Am fost împreună, locuiam împreună. Această femeie scria superb. Ar fi devenit o mare scriitoare, sunt sigur. Dar a murit. În timp ce scriam acest roman, am realizat că am scris atât de mult în viaţă şi datorită ei. Am scris pentru doi. Scriu opera mea, în timp ce o scriu şi pe a ei.
Odată cu ea, am realizat că este un privilegiu extraordinar să fii în viaţă, dar şi un privilegiu care mă indignează. Avem datorii morale faţă de cei dragi nouă, cei care nu mai sunt în viaţă. Eu aşa consider.  Şi, în carte, Augustin o vede pe această femeie din viaţa mea. Eu ştiu că Ea este acolo mereu: râde de mine, sau îmi atrage atenţia, sau îmi spune să fiu mai exigent când scriu.
Mi se întâmplă mereu asta şi da, este constructiv pentru mine. Este minunat să port acest dialog constant. În felul acesta, şi ea, şi eu supravieţuim.

Alida Mocanu: Mulţi scriitori obişnuiesc să spună că scrisul lor este un dar de la Dumnezeu. Dumneavoastră, însă, vă întrebaţi: „Cine scrie când scriu?", „Cine acţionează când acţionez?".

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Nimeni nu ştie răspunsul. Personal, scriu cu o asemenea lejeritate, încât mi se pare un mister. Tot ce este firesc este un mister. Adică eu, când scriu, sunt asemeni unui măr care dă mere. Este un lucru natural. Deşi da, mereu gândesc şi analizez ceea ce scriu. Şi port acest dialog permanent cu cei dragi mie, morţi sau vii. Dar această lejeritate în a scrie este, într-adevăr, un mister. Pentru că nu m-aş fi gândit, când aveam 20 de ani, că voi scrie 40 de cărţi. Şi apoi, aceste 40 de cărţi nu le-am creat eu. Eu doar le-am descoperit. Cărţile existau deja în mine. Iar eu le-am descoperit şi le-am pus în cuvinte. Niciodată nu am crezut că eu am inventat ceva, orice. Pentru mine, inspiraţia rămâne un mare mister.

Alida Mocanu: Sunteţi autorul romanului, dar şi personaj al cărţii. Şi, tot în roman, îl întâlnim şi pe Dumnezeu-scriitorul. Este un scriitor bun Dumnezeu? Unul slab? Unul care se căieşte? Cum este?

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Ei bine, Dumnezeu este un scriitor nefericit, autor de bestseller. Dumnezeu este un om care-şi propusese să scrie o singură carte. Doar că Vechiul Testament, prima sa carte, nu a fost înţeles cum trebuie. Aşa că Dumnezeu a mai scris o carte: Noul Testament. Câteva secole mai târziu, îşi dă seama că nici aceasta nu a fost înţeleasă. Şi, atunci, Dumnezeu scrie Coranul.  Dumnezeu se întristează. El vede ce fac oamenii, cum interpretează scrierile Lui. El înţelege că oamenii se folosesc de cărţile Sale, nu pentru a deveni mai spirituali, ci pentru a-şi justifica violenţele, actele josnice. Aşa că Dumnezeu este un autor neînţeles.  Când personajul meu, Augustin, îi pune întrebări, Dumnezeu îi spune:  „Gata! Gata cu cariera mea literară! Nu mai scriu nicio carte. Nu va exista o a patra carte!". Am vrut să scot în evidenţă un lucru: o carte nu are existenţă proprie. Ceea ce există sunt, de fapt, lecturile acelei cărţi.  Unii oameni vor citi Coranul şi vor găsi acolo motivaţia pentru a deveni mai buni, altruişti, înţelepţi. În timp ce alţi oameni vor citi acelaşi Coran şi vor reţine doar ideile care le justifică agresivitatea. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre Vechiul Testament, unde există apeluri la genocid, la crime. Dar tot acolo găsim şi multă înţelepciune. În Noul Testament, la fel. Cele 4 Evanghelii sunt impecabile, adevărate pledoarii contra violenţei. Dar, în Noul Testament, există şi Apocalipsa, unde, iar, întâlnim violenţa, moartea, exterminarea.

Alida Mocanu: Este ceea ce dumneavoastră numiţi „boala sufletului".

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Exact! Pentru mine, violenţa nu este o boală a corpului. Ea nu presupune reacţii chimice în organism, nu are legătură cu testosteronul. Violenţa este o boală a sufletului. Persoanele violente sunt cele care refuză să se îndoiască. Persoanele violente nu acceptă ideea că există şi întrebări fără răspuns definitiv. În zilele noastre, oamenii sunt la fel de violenţi cum erau acum două mii sau acum şase mii de ani. Unii oameni refuză statutul nesigur al cunoaşterii şi al existenţei umane. În primul rând că simpla noastră existenţă este, în sine, un mister. Apoi, suntem limitaţi în a înţelege chiar tot. Oricum, nu vom şti niciodată cu adevărat, prin metode ştiinţifice sau filosofice, care este menirea noastră pe Pământ.
Nu putem şti de ce noi, oamenii, suntem aici. Nu ştim de ce plecăm, cum iubim, dacă trebuie să iubim, dacă iubim sau ne comportăm cum ar trebui, rău sau bine. Noi, oamenii, ne punem aceste întrebări esenţiale la care nu primim un răspuns clar, de necombătut, singular. Unii oameni nu suportă lipsa acestor răspunsuri. Ei vor certitudini. Şi ajung să ucidă pe oricine nu are certitudini. Pentru că, în ochii lor, o părere diferită este o agresiune.

Timp de 3 decenii, după ce a trăit misterul divin în timpul unei expediţii în Sahara, Eric-Emmanuel Schmitt a îmbinat în romanele sale filosofia cu misticismul. În romanul tradus şi în limba română, „Omul care vedea dincolo de chipuri”, întrebările fundamentale ale credinţei umane primesc răspuns într-un interviu cu...Dumnezeu.

CINE ESTE VINOVAT PENTRU VIOLENŢA UMANĂ: OMUL? CĂRŢILE SFINTE? SAU ÎNSUŞI DUMNEZEU?

Alida Mocanu: Judecătoarea Poitrenot, personajul dumneavoastră, îl anchetează pe Dumnezeu. Este Dumnezeu vinovat pentru tot ce se întâmplă în lume? Da sau nu?

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: În cartea mea, ancheta asupra lui Dumnezeu are trei piste. Este omul vinovat pentru tot răul? Sunt sau nu religiile vinovate pentru violenţa umană? Sau însuşi Dumnezeu este cel violent şi, ca atare, se face vinovat pentru violenţa umană? Ancheta din carte îşi urmează cursul şi culminează cu un interviu cu Dumnezeu, care, de fapt, se dezvinovăţeşte pentru tot. Dumnezeu spune că nici el, nici religiile nu sunt de vină. Ci felul în care oamenii au interpretat religiile. Eu întotdeauna am spus că omul este responsabil pentru răul din jurul său. După cel de-al Doilea Război Mondial, bilanţul era de aproximativ 52 de milioane de morţi. 6 milioane de evrei au fost exterminaţi în lagăre. La fel şi ţiganii, homosexualii etc. Omenirea a fost traumatizată de faptul că aceste lucruri se întâmplaseră în Europa, un continent civilizat. Atunci toţi şi-au pus întrebarea: „Unde este Dumnezeu când iată ce se întâmplă la Auschwitz!?". Şi eu, când mă gândesc la toate astea, realizez că oamenii sunt cei care au pornit războaiele. Oamenii sunt cei care au ucis oameni, nu Dumnezeu.

Alida Mocanu: Totuşi, omul are capacitatea de a înţelege ceea ce citeşte, să decodifice...

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Fireşte. Important este să ştii cum să citeşti, să ştii să înţelegi. Aşa cum spuneam, felul în care interpretăm Cărţile Sfinte este cel care le pune amprenta de opere măreţe sau ridicole. Un om inteligent va şti mereu să extragă din cărţi ideile inteligente. Un idiot va considera mereu cărţile ca fiind idioate. Totul depinde de ceea ce cauţi şi de felul în care abordezi ideile. Soluţia noastră, a oamenilor, de a trăi în armonie, nu este să devenim toţi atei, sau toţi creştini, sau musulmani, sau evrei, lucru imposibil. Soluţia este să învăţăm să trăim acceptând că suntem diferiţi şi să respectăm cultura şi religia fiecăruia. O adevărată cultură a religiei nu înseamnă supunere oarbă, ci spirit critic. Când citim vorbele lui Dumnezeu, cărţile sacre, suntem obligaţi să ne folosim inteligenţa. Pentru că uneori, în acelaşi text, coexistă un sens şi opusul său. Cum să pretinzi pe de-o parte că pledezi pentru respectul vieţii, iar pe de altă parte să faci apel la crimă? De aceea orice poziţionare faţă de religie trebuie să fie făcută prin filtrul critic, cu ajutorul raţiunii. Nu ne apropiem de un text sacru sau de o religie pentru a înceta să gândim, ci tocmai pentru a începe să gândim.

Alida Mocanu: Romanul dumneavoastră „Omul care vedea dincolo de chipuri" ne-a făcut să ne punem multe întrebări. În zilele noastre, există violenţă peste tot. Unde este Dumnezeu în toată povestea asta?

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Pentru mine, Dumnezeu nu este Cineva care intervine în vieţile oamenilor. Pentru mine, Dumnezeu este, în primul rând, creatorul vieţii. Dumnezeu nu înseamnă milă şi îndurare. Dumnezeu nu reacţionează doar pentru că ne rugăm Lui. Nu în acest Dumnezeu cred eu. Dumnezeul în care eu cred este cel care se află la originea a tot şi care este însuşi originea şi sensul a tot. Eu nu cred într-un Dumnezeu pe care să-l înduplecăm sau să-l cumpărăm cu ofrande şi rugăciuni. Noi, oamenii, suntem responsabili în totalitate pentru vieţile noastre. Nu avem voie să ne deresponsabilizăm. Ceea ce e făcut de om e mâna omului, nu a altcuiva. Oamenii sunt singurii autori ai propriilor acte.  Dacă vreţi, o să reiau în termeni teologici: eu cred că Dumnezeu ne-a creat liberi. Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem şi binele, şi răul. Este responsabilitatea noastră. Dacă Dumnezeu îşi dorea să creeze nişte maşinării automate, binele şi răul n-ar fi existat. Ne-a creat liberi, iar libertatea noastră umană îşi forţează limitele: fie spre bine, fie spre rău. Deci omul este singurul responsabil pentru tot.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT ŞI MOZART

Dacă aş fi o operă de artă, atunci aş dori să fiu Mozart, spune Eric Emmanuel-Schmitt. Muzica lui l-a învăţat pe autorul francez să accepte mai uşor tristeţea, suferinţa, pierderea persoanelor dragi din viaţa sa. Şi tot muzica lui Mozart este cea care, în anii adolescenţei, l-a salvat pe scriitorul francez.

Alida Mocanu: La 15 ani aţi vrut să vă sinucideţi. Doar că aţi ascultat „Nunta lui Figaro" a lui Mozart. Şi asta v-a salvat. Viaţa a fost, deci, alegerea dumneavoastră, nu destinul hărăzit de Dumnezeu. A fost doar alegerea dumneavoastră...

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Nu ştiu, sincer, chiar nu ştiu... Dar, în timp ce ascultam muzica lui Mozart, brusc, mi-am recăpătat dorinţa de a trăi. Până la urmă, ce este depresia dacă nu moartea oricărei dorinţe? Când eşti în depresie, nu-ţi mai doreşti nimic. Şi iată cum eu, odată cu muzica lui Mozart, devenisem asemeni unui burete care primea apă sau ca un dop ieşit la suprafaţă din adâncul oceanului. Acea muzică m-a făcut să vreau din nou să trăiesc, să admir, să mă mir, să savurez. Mozart nu mai era pentru mine doar un compozitor şi muzica sa, ci era cheia care declanşa în mine dorinţa de a redescoperi miracolul omenirii. Şi vă mărturisesc că, atunci când mă simt slăbit, obosit, agresat de violenţa din lume, îmi regăsesc puterea de a mă minuna fie citind, fie scriind. Dar, în intimitatea mea, cea care are grijă de mine este muzica.  Muzica este mai mult decât muzică. Ea salvează, arta salvează. Arta salvează! Când am scris „Viaţa mea cu Mozart", credeam că relaţia mea de adolescent cu muzica lui Mozart este ceva unic.  Şi, de fapt, am descoperit că mulţi alţi oameni s-au salvat, într-un moment al vieţii, prin frumuseţe. Fie că vorbim despre frumuseţea în artă, frumuseţea lumii, a unui chip sau a unui zâmbet, a unui gest de atenţie care îţi redă pofta de a trăi.

Alida Mocanu: Şi Mozart avea suferinţele lui, ca, de altfel, marii compozitori. Chopin, la fel. Este un răspuns pe care l-aţi primit...

ERIC-EMMANUEL SCHMITT, scriitor: Da, este un răspuns. Ştiţi? Când suntem trişti şi nefericiţi, facem greşeala să credem că suntem singurii care trecem prin asta. Şi apoi, iată ce ne învaţă arta: „Aha, mai sunt şi alţii ca mine!". Un compozitor transformă tristeţea în frumuseţe, scoate din ea ce-i mai bun. Este ca o lecţie de filosofie. Dacă tristeţea este frumoasă, atunci înseamnă că putem iubi tristeţea. Şi atunci totul se schimbă, iar tristeţea devine un lucru firesc, face parte din viaţă. Pot să vă mărturisesc că, asemeni tuturor, şi eu am pierdut fiinţe dragi.  Sunt trist, o să fiu trist toată viaţa din această cauză. Dar iubesc această tristeţe, pentru că această tristeţe este singura mea legătură cu cei pierduţi. Prin această tristeţe iubirea mea dăinuie.  Nu vreau să-mi pierd tristeţea, pentru că atunci aş pierde şi iubirea pe care le-o port celor plecaţi. Este ca şi cum aş accepta faptul că acei oameni nu-mi mai lipsesc. Uneori, mă simt zdrobit de această tristeţe, dar nu-i dau drumul. Ea este forma pe care a luat-o iubirea din sufletul meu.

REPORTER: ALIDA MOCANU
IMAGINE: MIRCEA PETCULESCU, CĂTĂLIN AVRAM

Urmăriți emisiunea „Digicult” în fiecare sâmbătă, de la 14:30, la Digi24.

Etichete: Digicult , interviu , scriitor , eric emmanuel schmitt , scriitor francez

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale