Sari la conținut

A lăsat Muzeul Metropolitan de Artă pentru a deschide în România un muzeu al textilelor

O româncă din judeţul Hunedoara a fost, aproape 30 de ani, directoarea departamentului de Textile din cadrul Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Însă după o viaţă petrecută în America, Florica Zaharia s-a întors acasă. A lăsat în urmă metropola în care trăiesc peste 8 milioane de locuitori şi s-a întors la rădăcini, mai exact, într-un sat din Transilvania cu aproximativ 1000 de suflete. În curând va deschide aici primul Muzeu al Textilelor din ţara noastră.

Florica Zaharia s-a născut în satul Hărţăgani, în judeţul Hunedoara si în anii 80 a reusit sa fuga în Statele Unite. Ştia de mică să coase şi să ţeasă, apoi a urmat şi o facultate în domeniul artei, aşa că zestrea ei cea mai mare erau câteva textile pe care le-a luat cu ea pe „tărâmul făgăduinţei". Nu vorbea deloc engleză şi nu-şi imagina că ţesăturile din bagaj îi vor uimi pe specialiştii celei mai prestigioase instituţii de cultură din lume. A fost angajată pe loc la Metropolitan Museum of Art din New York. Au urmat apoi aproape trei decenii în care a ocupat funcţia de conducere a Departamentului de Conservare a Textilelor. Iar când a ajuns la vârsta pensionării, a dat visul american pe tradiţia românească.

Florica Zaharia: „Deja era o presiune incredibilă, nu aveai resurse pentru cunoaşterea culturii, o cunoşteam pe a noastră, atât cât se putea, dar eram îngrădiţi. Dorinţa am avut-o întotdeauna de-a călători şi de-a cunoaşte. Probabil că niciodată n-am fi făcut pasul cu familia să plecăm, cu toate că simţeam nevoia, nu simţeai nevoia să-ţi rupi rădăcinile, dar de cunoaştere, da. Am fost angajată la acest muzeu şi am rămas acolo pentru 28 de ani, până la pensionare, începând cu titlul cel mai de jos şi titlul următor l-am luat un an mai târziu şi de acolo a început aventura”.

Florica Zaharia a ţinut cursuri, a făcut cercetări, a coordonat expoziţii la New York, însă de România nu a uitat niciodată. Imediat după anul 89, odată ce a fost posibil, a început colaborarea cu muzee din ţara noastră, pentru că îşi dorea să le arate americanilor cât de valoroase sunt meşteşugurile româneşti.

Florica Zaharia: „Simt că există un interes pentru reînvierea tradiţiilor. Cum se face reînvierea aceasta, e o întrebare şi o problemă foarte importantă în acelaşi timp. Este greu, trăim în altă perioadă, trăim cu tot amalgamul acesta de informaţie şi de bunuri materiale în jurul nostru în care tradiţia şi stilul de viaţă tradiţională şi producţia tradiţională nu este stimulată, a devenit un lux. Unii care-l înţeleg, încearcă să se întoarcă la el, dar se întâmplă... şi în State am observat-o şi în estul Europei. Cei care se întorc la viaţa tradiţională o fac după ce au avut o împlinire, o împlinire mai ales materială şi o acumulare de cunoaştere la un nivel superior şi atunci înţeleg valoarea vieţii tradiţionale altfel şi se întorc la ea. Dar se întorc cu anumite resurse”.

Fosta directoare a Departamentului de Conservare a Textilelor din New York s-a întors acasă. În urmă cu trei ani şi-a luat familia din oraşul cu zgârie nori şi a reînvăţat să trăiască mai simplu, într-o căsuţă de lemn, tradiţională. Nu poate sta locului însă, pentru că în curând va inaugura primul muzeu al textilelor din ţara noastră, care va funcţiona în trei locuri diferite. În acest fel, Florica Zaharia a reuşit să salveze de la ruină câteva case vechi.

Florica Zaharia: „Ideea unui asemenea proiect a venit din pasiunea pentru istorie, pentru trecutul nostru, pentru textile şi pentru arhitectura tradiţională. Trăind o perioadă departe de casă şi cu gândul la casă, întorcându-ne periodic, începi să observi lucrurile care se deteriorează lucrurile care sunt importante într-o comunitate, într-o regiune şi care dispar şi atunci încet-încet, paralel cu colecţionarea textilelor, care nu e numai pasiune, dar este şi profesie pentru mine, am colecţionat şi casele acestea care se deteriorau şi avem în intenţie să le restaurăm”.

Romulus Zaharia: „Este un proiect de lungă durată şi în primul rând ne dă energia necesară să petrecem ultima parte a vieţii, care sperăm să fie cât mai lungă”.

În comuna Băiţa, o casă de negustori, construită la 1857 de către Gheorghe Bartoş, unul dintre fondatorii Muzeului Astra din Sibiu, îşi aşteaptă rândul la restaurare. Aici va fi punctul principal al muzeului. Clădirea şi obiectele care se află înăuntru vor fi păstrate aproape la fel ca în trecut.

În satul Hărţăgani, a doua clădire a fost deja restaurată. Iar Florica Zaharia pregăteşte exponatele.

O altă încăpere a muzeului promovează costumul popular specific zonei Hărţăganiului.

Florica Zaharia îşi doreşte să facă şi platanţii de fibre textile, aşa cum erau odată. Să ţină workshopuri şi expoziţii tematice pentru români şi străini. A înţeles care este importanţa tradiţiei unui popor şi chiar dacă pare că se luptă cu morile de vânt în România, este hotărâtă să îşi ducă planurile până la capăt.

Florica Zaharia: „A fost o perioadă dificilă şi încă este, pentru România. Îmi amintesc primul drum venit după Revoluţie în ţară, căutam o adresă în Braşov cu maşina şi întreb pe un cetăţean „se poate trece pe aici?". Zice „este interzis, dar acuma e democraţie, poţi să treci". Deci eram pe sens interzis, democraţie prost înţeleasă. Încă mai găsim exemple de acest fel. Legislaţia, problemele pe care le-am întâlnit în înfiinţarea acestui muzeu, cu toate că toată lumea a fost binevoitoare, am găsit suportul de care aveam nevoie, legea nu susţinea încă formarea muzeelor private. Există legea, dar se termină undeva la mijloc. Nu există legislaţie bine pusă la punct.

Oamenii au nevoie de stimulare, au nevoie de o referinţă, de obicei când călătorim, pentru un moment devenim mult mai dinamici şi spunem: ah, dacă se poate dincolo, de ce nu se poate şi la noi?

Administraţia, guvernul, are o sarcină foarte grea în care să ajute oamenii, să-i încurajeze pe cei care vor să meargă în frunte şi care să fie o inspiraţie pentru alţii.

Mă doare uneori şi m-a durut de când m-am întors în ţară după revoluţie să văd oamenii care tânjesc după lucrurile inutile, după lucrurile noi. Pepsi Cola, de ce trebuie să bem Pepsi Cola când avem o apă atât de bună la fântânile noastre?

Aşa se întâmplă şi în construcţie, distrugerea arhitecturii tradiţionale, pentru că oamenii toţi tânjesc să aibă o casă numită modernă, în care geamurile termopan de asemenea nu sunt favoritele mele, din mai multe motive, le cheltuiesc toate veniturile. Când ar putea casa tradiţională pe care o au, să găsească o formă de a o transforma într-o casă confortabilă şi cheltuieli mai modeste şi cu respect pentru valoarea arhitecturală pe care o are asemenea casă”.

Romulus Zaharia: „Vreau să vă spun că de când m-am întors, fiecare moment pe care-l petrecem împreună ne dă o bucurie şi o nouă descoperire. Şi de multe ori îmi lipsesc zgomotele care îmi aduc aminte din tinereţe că le făceau carele cu boi, nu mai auzi vaci, nu mai auzi alte animale, viaţa se modernizează şi aici cu paşi foarte mari şi asta este o dorinţă a noastră, să lăsăm ceva din trecut, să-l păstrăm pentru tinerii care vor veni după noi şi nu o să ştie cum a arătat viaţa la ţară cu adevărat. Că o să ajungă să creadă, ca şi copiii din America, că puii care sunt în magazine se nasc gata tăiaţi, faţă de puii care sunt în grădina zoologică, care sunt vii”.

Soţii Zaharia au plecat supăraţi pe tara lor comunistă, au plecat trişti şi anonimi şi s-au întors faimoşi şi cu rostul facut. România i-a inspirat întotdeauna şi ştiu că vor lăsa în urma lor ceva foarte profund şi util pentru copiii de azi şi de mâine.