VIDEO. Ciocoliva, peste ciocolata Dubai. A fost inventată de doi români din Scoția: Din prima zi a fost nebunie, vânzările au explodat

Data actualizării: Data publicării:
un tanar mananca ciocoliva
Cei doi prieteni speră să vândă la un moment dat produsul lor și în România. Foto: Captură Digi24

Deja populara ciocolată Dubai ar putea fi detronată de o nouă rețetă: ciocolata umplută cu colivă. Ciocoliva, așa cum a fost denumită de doi prieteni care o prepară în restaurantul lor din Scoția, a apărut din dorința lor de a schimba trendul apărut în Dubai, cu unul care să aibă influențe de acasă, din România. În final, spun aceștia, vânzările au explodat, chiar dacă o parte dintre clienți nici măcar nu știau ce este aceea colivă.

- Deci senzația este atât de minunată, cantitatea de colivă și ciocolată este o combinație extraordinat de... perfectă!

Cataiful și fisticul din ciocolata Dubai au fost înlocuite cu arpacaș și nucă, iar asta le-a adus popularitatea celor doi prieteni români stabiliți în Glasgow. Florin și Dani spun că nu toți scoțienii înțeleg conceptul de ciocolată umplută cu colivă, însă după ce au gustat-o, au devenit clienți fideli. O mai mare bucurie a fost, spun ei, pentru românii stabiliți în Scoția, care au stat la rând pentru ciocolata cu gustul de acasă.

- A venit trendul cu Dubai Chocolate, am încercat-o și noi, am făcut-o, dar s-a terminat fisticul și nu am mai avut cu ce să o umplem. Și Dani zice: Hai să o umplem cu colivă, că avem colivă, avem de toate, și am zis să o umplem.

- Ne dă mesaje o grămadă de lume, mai ales acum că a ajuns mai viral decât te așteptai, și te întreabă: dar ce este acolo? Iar când le explicăm, în Scoția, aici, este un breakfast popular, este porridge, un fel de năut cu lapte, cu apă, depinde cum îl faci, și este asemănător.

Cei doi prieteni speră să vândă la un moment dat produsul lor și în România.

- Noi, coliva o băgăm în ciocolată. Imposibil! Iubești ciocolata, iubești coliva... Din prima zi a fost nebunie, dar nu am știut că va exploda așa. Noi am postat video și a început lumea să vină. Deci facem cam 6, 8, 10 kg... Între 6 și 10 kg în 12 ore.

Ciocolata Dubai a devenit cunoscută după ce o femeie însărcinată a vrut să mănânce o combinație inedită a unui desert și a combinat cataiful și fisticul cu ciocolata.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu a făcut infarct! Greşeala fatală a lui Felix Baumgartner, de faţă cu Mihaela Rădulescu, în zbor. Nici un...
Digi FM
Actrița Ada Galeș, diagnosticată cu o formă rară de cancer. Mesajul transmis după a treia operație: "E mult...
Pro FM
Milionarul surprins cu angajata la concertul Coldplay riscă un divorț de zeci de milioane de dolari. Ce prim...
Film Now
Richard Dreyfuss, mesaj din spital, după ce a ratat un eveniment: "Sănătatea trebuie să fie pe primul loc"...
Adevarul
Povestea halucinantă a evreilor care l-au susținut pe Hitler la putere: îl vedeau drept salvatorul nației și...
Newsweek
Cu ce pensie rămân pensionarii după ce vor plăti impozit și CASS? Pierderile ajung și la 800 lei
Digi FM
Iubita lui Jason Statham e perfecțiunea întruchipată. În costum de baie, cu pătrățele de pe abdomen în...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Reese Witherspoon și Oliver Haarmann, romantici pe iaht în Saint-Tropez. „Îi place că el nu vine din lumea...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra