Actorul Christopher Lee lansează un album rock chiar în ziua în care împlineşte 91 de ani

Data publicării:
christopher-lee

Albumul este continuarea unei colecţii lansate în urmă cu trei ani. Ca şi la anterioara producţie, în centrul atenţiei se află împăratul Carol cel Mare. De această dată, însă, albumul este sută la sută heavy metal. 

„Albumul precedent, "By the Sword and the Cross", era mai mult metal simfonic decât heavy metal. Dar acesta, "The Omens of Death", este numai heavy metal”, recunoaşte venerabilul artist.

Nume grele şi-au adus contribuţia la acest album, printre care şi Richie Faulkner, chitarist al formaţiei Judas Priest. Christopher Lee a mărturisit că a existat dintotdeauna o simbioză între actorie şi stilul heavy metal.

„Am jucat destul de multe roluri în cariera mea, roluri ale unor personaje care apăruseră deja în melodii heavy metal: "The Man with the Golden Gun", de Alice Cooper, "The Wicker Man", de Iron Maiden”, spune Christopher Lee.

Discul va fi lansat pe 27 mai, dată la care Christopher Lee va împlini venerabila vârstă de 91 de ani. Albumul va fi disponibil pe CD, pe disc de vinil şi va putea fi descărcat de pe internet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri