Sari la conținut

BONTON. Dorel Vișan: „Un şef care nu are omenie nu are ce căuta într-o funcţie de care depinde viaţa celorlalţi semeni ai lui”

Despre cei șapte ani de acasă

Spunea un proverb turcesc: Copilul este ca şi copacul, dacă de mic se strâmbă, anevoie se mai îndreaptă.

M-am format într-un sat, care acum e pe desfiinţate, mai sunt vreo 50 de oameni pe acolo, unde aşa cum spune Blaga că la sate s-a născut veşnicia, acolo s-a născut şi bunul simţ. Deci acest sat trăia ca o fiinţă, aproape toţi erau neamuri prin diferite alianţe şi se conduceau ca un stup. Maică-mea ne-a ţinut foarte strâns pe copii şi satul te ţinea foarte strâns pentru că acolo nu puteai să faci ceva fără să te vadă cineva. Şi ăla te întreba al cui eşti şi dacă tatăl tău ştie ce faci tu. Deci era un fel de educaţie colectivă, un fel de control, aşa era.

La noi în casă s-a citit Evanghelia, nu pentru că erau credincioşi părinţii mei, ci pentru că era o carte de învăţături. Noi nu aveam bibliotecă, când am văzut bibliotecă la 14 ani m-am speriat. Nu mi-am închipuit că pot exista cărţi pe 4 pereţi. Ştiam numai cartea aceasta de căpătâi care era suficientă ca să te formezi ca om. Aşa a fost copilăria mea. 

Despre principiile lumii

Principiile fundamentale sunt valabile întotdeauna, deci ele sunt valabile şi astăzi. Societatea nu le mai acceptă, pentru că şi-a făcut alte principii şi vehiculează alte valori. Un exemplu banal: dacă aveai pantalonii rupţi era cel mai urât şi cel mai ruşinos lucru. A, dacă erau cârpiţi şi avei un petec, chiar dacă era de altă culoare, mai râdea lumea aşa: „Ţi-ai pus petec roşu la pantaloni albi?"... „N-am avut". .. „Îi bun şi ăla, bine că ţi i-ai cârpit." Ei, acum lumea modernă ne uniformizează, toţi purtăm căciulă cu cozoroc şi mulţi, foarte mulţi dintre noi purtăm pantaloni gata rupţi. N-am putut să-i văd pe copiii mei cu pantaloni gata rupţi, pentru că ştiam că este o ruşine şi le-am spus şi ei au înţeles. Ba mai mult, o nepoată mi-a spus într-o seară când o instruiam cum trebuie să fie: „dumneata îmi spui lucruri extraordinare. Şi aşa e, cum zici, aşa îmi spune şi mama şi tata. Dar eu mă duc la şcoală şi şcoala mă strică." Deci vezi? Nici lumea de astăzi nu se adaptează la noile valori.

Regula de politețe

Politeţea nu costă nimic, dar îţi aduce foarte mari avantaje. A fi politicos înseamnă a te respecta în primul rând pe tine. A fi nepoliticos înseamnă a nu respeta nimic. Eu am spus de mai multe ori: trecerea străzii pe la trecerea de pietoni, pe lumina roşie a semaforului, este o lipsă de respect şi de politeţe pentru tine. Tu încalci o normă, nerespectându-te pe tine, pentru că din partea cealaltă e deschisă strada şi poate oricând să vină o maşină să te lovească şi toată viaţa să suferi din cauza unei lipse de respect care durează 50 de secunde. 

Despre România civilizată

Apreciez omul care începe să îşi dea seama în ce zloată se scaldă. Şi chiar am întâlnit tineri care mi-au spus: „Noi am crezut într-o predică care ni s-a propăvăduit, faţă de libertate, faţă de dreptate şi vedem că nu se mai potriveşte nimic." 

Despre România necivilizată

 Nu îmi place că omul nu se mai respectă, nu îmi place că omul şi-a luat viaţa pe cont propriu şi l-a părăsit pe Dumnezeu şi omul fără Dumnezeu nu este nimic... Din păcate valorile pe care omul le-a creat se întorc împotriva lui, pentru că viaţa morală rămâne în urma vieţii intelectuale. Ne-am pierdut demnitatea de oameni. Prin felul cum ne purtăm, prin felul cum lucrăm, prin felul cum ne plătim unii pe alţii, prin felul cum ne furăm unii pe alţii, prin felul cum ne judecăm unii pe alţii, prin felul cum ne iubim unii pe alţii, prin felul cum gândim unii despre ceilalţi, totul este greşit. Sigur că lumea merge înainte...

O poveste cu tâlc

 Este o poveste superbă din înţelepciunea lumii, cred că învăţătorul lui Moise, Khidr, ar fi propăvăduit că din cauza neglijenţei omului se va termina apa, se va termina toată apa pentru că omul nu ştie să o chivernisească. Dar nu va dura mult şi va apare o altă apă şi omul va bea din apa care apare numai că toţi oamenii vor înnebuni. Şi un om şi-a adunat foarte multă apă într-un bazin ca să aibă apă de rezervă din apa care era pe pământ. Şi a venit vremea, a dispărut apa: oceanele, mările, râurile, pârâurile, lacurile, bălţile, lacrimile, tot. Dar în curând a venit apa nouă şi oamenii au trebuit să bea. Şi au băut şi au înnebunit toţi. Şi omul nostru care şi-a adunat apă, bea din apa lui. Venea lume şi a văzut că oamenii sunt nebuni. Şi s-a dun înapoi, a băut tot apă de la el, dar la un moment dat nu mai putea trăi singur, pentru că omul este făcut pentru comuniune. Şi a venit în lume şi a băut şi el apă din asta care era aici şi a înnebunit şi el. Şi lumea a zis: "Uite domnule, omul acesta a fost bolnav şi uite s-a făcut bine". E... asta e lume în care trăim, toţi ne-am făcut bine.... fiind nebuni.

 Întâmplări nepoliticoase

 Este o poveste, mi-a spus-o Ion Bocşa cu un om beat care trecea o punte din aceasta care se clătina pe o furtună nemaipomenită şi risca să cadă în burta prăpastiei acolo şi se ruga, trecând: "Doamne ajută-mă să trec puntea, nu mai pun băutură în gura mea cât trăiesc! Doamne, ajută-mă!" şi tot înainta "Doamne, ajută-mă! Îţi jur că nu mai pun gura pe băutură". Până ajunge pe pământ. Şi când ajunge pe pământ face 2-3 paşi, se întoarce şi zice: "E, n-oi mai be..." Aşa face omul şi cu viaţa lui, exact aşa.

 O doamnă se cunoaște după...

 Îi tot mai greu să recunoşti o doamnă în zilele noastre, deşi mai sunt doamne. După felul cum se respectă pe sine, o doamnă trebuie să fie întotdeauna îngrijită, trebuie să fie întotdeauna ...nu elegantă, daca nu are posibilităţi să fie elegantă, dar îmbrăcată frumos, cu un lucru care să-i dea un şarm, trebuie să aibă şi o eleganţă a comportamentului şi trebuie să îşi înveţe copiii limba mamei sale. Eu am întâlnit foarte multe doamne a căror copii nu mai ştiau limba ei în străinătate. Ceea ce nu vezi la francezi sau la unguri care trăiesc în alte părţi... şi şi alte naţii. Românul este naţia care este în stare să-şi neglijeze propria lui limbă. O doamnă, o femeie care a neglijat acest lucru... pentru că doamnă nu se înţelege doar prin ceea ce credeam noi e dată, prin cum arată, ci prin ce conţine. Aşa văd o doamnă.

 Un domn se cunoaște după...

 Un domn, dacă este domn cu adevărat, trebuie să aibă omenie, ca şi orice şef. Un şef care nu are omenie nu are ce căuta într-o funcţie de care depinde viaţa celorlalţi semeni ai lui. Aşa este şi cu domnul... Domnul tot aşa, o dată ca formă exterioară, după cum este îmbrăcat, după posibilităţile lui... Era o glumă cu un ţăran pe care îl întreabă aşa o televiziune ca a dumneavoastră:

- "Căte cămăşi ai avut dumneata, bade, în timpul comuniştilor?"

Zice: "Trei cămăşi.".

- "Şi din ce erau făcute?"

- "Pai de cânepă."

- "Vezi? Dar acum câte ai?"

- "Acum am una".

- "E, bine, bine, dar din ce-i făcută?"

- "Din alea trei".

 Am învățat că...

Am învăţat că omul trebuie să rămână om, în momentul când nu mai este om, el nu mai poate crea.  

Etichete: Bonton , viata la tara , video , dorel visan , principii sef , vesnicia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale