Festival Ecvestru la Râşnov: Cei mai frumoşi cai din ţară pot fi admiraţi cu ocazia Zilelor Oraşului

Data publicării:
cai Rasnov

Cei mai frumoşi cai din ţară pot fi admiraţi în acest weekend la Râşnov, în judeţul Braşov, la Festivalul Ecvestru, eveniment organizat cu ocazia Zilelor Oraşului. De la eveniment nu lipsesc paradele, demonstraţiile de cascadorie cu cai şi show-urile de dresaj. În prima zi de festival, peste 2000 de oameni au urmărit spectacolul.

După prezentări, au urmat demonstraţiile de cascadorie şi săriturile peste obstacole, iar spectatorii, veniţi din toate colţurile ţării, au fost impresionaţi: „Este minunat spectacolul. Cai superbi, oameni minunaţi”, spune unul dintre ei.

Contra sumei de 10 lei, cei prezenţi au putut face şi o plimbare călare.

Anul acesta, spune primarul Râşnovului, Adrian Veştea, 24 de atelaje participă la competiţia de tracţiune („trasul buşteanului”), iar alţi 50 de cai participă la probele de frumuseţe.

Festivalul Ecvestru de la Râşnov, ajuns la cea de a 11-a ediţie, continuă duminică cu parada trăsurilor, concursul de tracţiune şi parada de final.




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri