Lars von Trier, îngrijorat că nu va mai putea face filme, întrucât nu mai consumă alcool şi droguri

Data publicării:
468062907 1

Lars von Trier, îngrijorat că nu va mai putea face filme (FOTO Getty images)

Nu ştiu dacă mai pot să fac filme şi acest lucru mă îngrijorează. Nicio creaţie artistică de valoare nu a fost vreodată realizată de foşti dependeţi de alcool şi droguri”, a declarat Lars von Trier, în vârstă de 58 de ani, într-un interviu acordat ziarului danez Politiken, informează hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.

Acesta este primul interviu pe care Lars von Trier l-a acordat după ce regizorul a fost declarat "persona non grata" de organizatorii Festivalului de Film de la Cannes, în 2011. Atunci, regizorul a făcut comentarii legate de nazişti la conferinţa de presă pentru lungmetrajul său "Melancholia" - desemnat cel mai bun film al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA) şi cu premiul pentru interpretare feminină, atribuit actriţei Kirsten Dunst, la Festivalul de la Cannes din acelaşi an.

Potrivit Reuters, interviul acordat Politiken de către Lars von Trier a apărut pe prima pagină a acestui ziar danez şi s-a întins pe şapte pagini în interiorul acestei publicaţii. Von Trier, care a şocat publicul cu filme cu un conţinut sexual explicit, precum "Antichrist" şi "Nymphomaniac", a declarat că nu a mai consumat droguri şi alcool de 90 de zile şi că merge zilnic la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi.

Regizorul a spus că obişnuia să bea o sticlă de votcă în fiecare zi, dar pentru a fi creativ combina alcoolul cu diferite tipuri de droguri.

Lars von Trier a spus că trebuia să consume această cantitate de alcool pentru a intra "într-o lume paralelă", de care simţea că are nevoie pentru a fi creativ. Regizorul a mai spus că aproape toate scenariile pentru filmele sale au fost scrise pe când se afla sub influenţa alcoolului. "Nu recomand nimănui să facă acelaşi lucru. Este foarte periculos şi stupid în toate felurile posibile", a spus el.

Von Trier a spus că a scris scenariul pentru filmul "Dogville" în doar 12 zile, după ce consumase foarte multe droguri, iar cel pentru "Nymphomaniac" l-a scris într-o perioadă foarte lungă, de 18 luni, în care nu a consumat droguri şi alcool.

Tată a patru copii şi soţ al unei profesoare, Bente Frøge, Lars von Trier a mai spus în interviu că a ajuns într-un punct în care a trebuit să aleagă între omul Lars Trier şi regizorul Lars von Trier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...