Quentin Tarantino lucrează la cel mai controversat film al său de până acum

Data actualizării: Data publicării:
tarantino

Regizorul Quentin Tarantino lucrează la un scenariu despre criminalul în serie Charles Manson, pentru ceea ce va fi al nouălea film al său, potrivit screendaily.com, citat de News.ro.

Proiectul este unul inedit pentru Tarantino, având în vedere că cineastul american a realizat, până în prezent, filme bazate pe personaje fictive.

În anii 1960, Charles Manson a înfiinţat un cult religios, alcătuit din evadaţi şi eretici, denumit ”Manson Family”. În vara anului 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Procurorii americani au spus că acele crime au fost comise în cadrul unui plan mai amplu, ce viza declanşarea unui ”război rasial” în Statele Unite.

Mai mulţi membri ai cultului au înjunghiat-o mortal, cu 16 lovituri de cuţit, pe actriţa Sharon Tate, în dimineaţa zilei de 9 august 1969. Sharon Tate, însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski. Adepţii cultului au ucis în acea dimineaţă alte patru persoane - prin înjunghiere sau împuşcare - în reşedinţa actriţei Sharon Tate.

În noaptea următoare, grupul condus de Manson a pătruns în reşedinţa soţilor Leno şi Rosemary LaBianca, patronii unui lanţ de băcănii, i-au înjunghiat mortal pe cei doi şi au folosit sângele victimelor pentru a scrie pe pereţii casei şi pe uşa frigiderului mesaje precum ”Rise” (”Ridică-te”), ”Death to Pigs” (”Moarte porcilor”) şi ”Healter Skelter” - un mesaj conţinând o greşeală de ortografie, ce face referire la cântecul ”Helter Skelter” al trupei The Beatles.

După ce a fost prins, Charles Manson a primit pedeapsa cu moartea, însă nu a fost executat, deoarece sentinţa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, după ce Curtea Supremă din California a declarat că pedeapsa capitală nu este constituţională în acest stat american.

Potrivit The Hollywood Reporter, în proiect este implicat Harvey Weinstein, vechi colaborator al lui Tarantino, şi actorii Brad Pitt, care a mai colaborat cu regizorul la ”Inglourious Basterds”, şi Jennifer Lawrence.

În noiembrie 2016, Quentin Tarantino a declarat că intenţionează să se retragă din activitate după ce va realiza cel de-al zecelea film al său.

Cele opt pelicule realizate de cineast sunt: ”Reservoir Dogs” (1992), ”Pulp Fiction” (1994), ”Jackie Brown” (1997), ”Kill Bill Vol. 1” (2003), ”Kill Bill Vol. 2” (2004), ”Inglourious Basterds” (2009), ”Django Unchained” (2012) şi ”The Hateful Eight” (2015).

El a regizat secvenţe în filme ca ”Four Rooms” şi ”Grindhouse”, iar printre scenariile semnate de Tarantino se numără ”Natural Born Killers”, ”True Romance” şi ”From Dusk Till Dawn”.

Quentin Tarantino, născut pe 27 martie 1963, a câştigat două premii Oscar, două Globuri de Aur, două premii BAFTA şi prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri