Michael Caine şi-a anunţat retragerea din actorie la 90 de ani: „Mă voi pensiona acum”

Data publicării:
michael caine
Actorul britanic Michael Caine, în vârstă de 90 de ani, recompensat cu două statuete Oscar, a spus că se retrage din actorie. Foto: Profimedia

Actorul britanic Michael Caine, în vârstă de 90 de ani, recompensat cu două statuete Oscar, a spus că se retrage din actorie după lansarea în cinematografe a celui mai recent film al său, informează Reuters.

''Tot spun că mă voi pensiona. Ei bine, mă voi pensiona acum'', a declarat Caine pentru postul de radio BBC într-un interviu difuzat sâmbătă.

''Mi-am dat seama că am jucat rolul principal într-un film şi am avut cronici incredibile... Ce pot să-mi doresc mai mult?'', a spus actorul, citat de Agerpres.

Caine joacă în pelicula ''The Great Escaper'' alături de Glenda Jackson, actriţă care a murit în iunie, la scurt timp după încheierea filmărilor. Filmul este inspirat din povestea reală a unui veteran din cel de-al Doilea Război Mondial care fuge dintr-un azil pentru a participa la festivităţile dedicate Zilei Z în Franţa.

''Singurele roluri pentru care mai sunt eligibil acum sunt bărbaţi de 90 de ani. Sau poate 85'', a declarat Caine pentru BBC. ''Aşa că m-am gândit că m-aş putea opri aici''.

Michael Caine a fost recompensat cu două Oscaruri pentru ''Hannah and Her Sisters'' (1986) şi ''The Cider House Rules'' (1999), ambele pentru cel mai bun actor în rol secundar. A mai jucat în pelicule precum ''Alfie'', ''Get Carter'' şi ''Educating Rita''.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri