Ultimul sezon din Game of Thrones, difuzat în aprilie 2019

Data actualizării: Data publicării:
landscape-1504010766-07-10-gameofthrones-s07

Este oficial! HBO a anunțat data la care va fi lansat ultimul sezon al serialului Game of Thrones: aprilie 2019. De asemenea, a fost lansat și un nou trailer de promovare.

„Fiecare bătălie. Fiecare trădare. Fiecare risc. Fiecare luptă. Fiecare sacrificiu. Fiecare moarte. Toate #PentruTron”, așa a anunțat HBO trailerul pentru ultimul sezon al Game of Thrones.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Producția pentru sezonul 8 din Game of Thrones a început în luna octombrie 2017.

Până acum, oficialii HBO au confirmat cele mai sumbre așteptări ale fanilor, după ce au citit scenariul celui de-al optulea sezon al Game of Thrones: multe personaje importante vor muri.

„A fost un moment puternic în viețile și carierele noastre. Niciun actor nu primise scenariul înainte și unul câte unul dintre personaje își pierdea viața”, a spus Francesa Orsi, producător HBO.

Această declarație confirmă cele mai negre temeri ale fanilor – multe personaje nu vor ajunge până în ultimul episod.

Producătorul HBO a adăugat că ultimele cuvinte ale ultimului episod din serial au fost citite cu voce tare, iar creatorii, David Benioff și D.B. Weiss, au fost aplaudați timp de 15 minute, iar mulți dintre cei prezenți aveau lacrimi în ochi.

Oficialii HBO au asigurat însă fanii că și spin-off-urile serialului, care au fost deja anunțate, se vor ridica la nivelul serialului original.

Sezonul 8 al serialului va avea doar șase episoade, însă acestea vor dura aproape două ore fiecare.

Citește și O bătălie din „Game of Thrones” a fost filmată timp de 55 de nopți consecutive

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri