Paradoxul stării de alertă: românii pot merge la munte, dar nu au unde să stea

Data publicării:
Travellers camping at a mountain lake in a misty landscape.
Foto: GettyImages

Starea de alertă ne permite drumeţiile la munte, dar hotelierii nu au voie să ne ofere cazare. Pasionaţii de drumeţii montane nu înţeleg raţiunea noilor norme ale INSP, iar hotelierii consideră discriminatorie norma de divizare a turiştilor care călătoresc în scop de afaceri şi scop recreativ, transmite Mediafax.

Chiar dacă în starea de alertă putem călători pentru activităţi recreativ-sportive la munte, în Deltă sau la mare, unica şansă e să ne facem igiena este în cort. Hotelierii au voie să ne cazeze doar dacă avem deplasări în interes profesional.

Această situaţie i-a dat peste cap planul lui Ionuţ Condrea, un pasionat de drumeţii din Piteşti.

„Ne-am organizat ca să respectăm toate prevederile legale câte trei pe maşină şi am mers pe Valea lui Stan. Eu nu am înţeles care-s raţiunile sau cum au gândit ei sau care a fost logica, că nici n-au explicat. Pot să mă duc deci la munte în aer liber să fac drumeţie, îmi spui după aia <dar hai acasă>, când aş putea să rămân acolo”, declară Ionuţ Codrea, de la Asociaţia Zimbrul Carpatin Piteşti.

Weekend-ul viitor, Ionuţ planifică să meargă din nou în drumeţie pe munte. Încercările de a găsi o cazare au eşuat.

Nici hotelierii nu sunt mulţumiţi de paradoxul normei, catalogând-o discriminatorie.

„Această cerinţă a INSP-ului nu este una normală să faci delimitare între turiştii care merg în scop de afaceri şi care merg în scop de recreere, atâta timp cât în cele 11 motivaţii figurează şi aceasta de recreere”, spune Călin Ile, preşedinte Federaţia Industriei Hoteliere din România.

Industria hotelieră cere Institutului Naţional de Sănătate Publică să revadă normele de funcţionare a unităţilor de cazare pe timpul stării de alertă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...